Schimbare MAJORĂ în România. Cea mai nouă LEGE promulgată de Iohannis. De acum înainte, toată lumea va trebui să facă asta
Președintele Klaus Iohannis a promulgat marți o lege care modifică regimul deșeurilor, prin care se introduce obligativitatea colectării separate a unor categorii de deșeuri pentru producători. Camera Deputaților a adoptat pe 13 iunie OUG nr. 68/2016 pentru modificarea legii privind…
Președintele Klaus Iohannis a promulgat marți o lege care modifică regimul deșeurilor, prin care se introduce obligativitatea colectării separate a unor categorii de deșeuri pentru producători.
Camera Deputaților a adoptat pe 13 iunie OUG nr. 68/2016 pentru modificarea legii privind regimul deșeurilor, prin care se introduce obligativitatea colectării separate a unor categorii de deșeuri .
“Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.211/2011, în vederea transpunerii corecte și complete a Directivei 2008/98/CE, alături de eliminarea obligativității existenței Planurilor Regionale de Gestionare a Deșeurilor, întrucât structurile cărora li se adresează nu mai există (cele 8 regiuni de dezvoltare). Acesta dă posibilitatea aplicării principiului «plătește pentru cât arunci» de către autoritățile publice locale și introduce obligații etapizate privind nivelul de pregătire pentru reutilizare, reciclare și alte operațiuni de valorificare materială, inclusiv operațiuni de valorificare materială, inclusiv operațiuni de umplere, rambleiere care utilizează deșeuri pentru a înlocui alte materiale, ale persoanelor juridice pe numele cărora sunt emise autorizațiile de construcție/demolări”, potrivit raportului întocmit de Comisia de mediu și adoptat de plenul Camerei Deputaților.
Producătorii de deșeuri și deținătorii de deșeuri sunt obligați să colecteze separat cel puțin următoarele categorii de deșeuri: hârtie, metal, plastic și sticlă, “pentru asigurarea unui grad înalt de valorificare”, potrivit proiectului de lege.
Pentru a stimula colectarea separată a deșeurilor de la populație, autoritățile publice locale aplică ca instrument economic “plătește pentru cât arunci”, iar operatorii economici care efectuează operații de colectare și transport de deșeuri au obligația să livreze și să transporte deșeurile numai la instalații autorizate pentru efectuarea operațiunilor de sortare, tratare, reciclare și depozitare, mai spune acest proiect.