Home Actualitate Schimbare majoră în reforma TVA propusă...
Actualitate

Schimbare majoră în reforma TVA propusă de Ministerul de Finanțe. De când devine măsura OBLIGATORIE

Ministerul Finanțelor anunță o schimbare majoră în propunerea sa privind TVA split-proiectul de ordonanță privind divizarea plăților efectuate de plătitorii de TVA. Va intra în funcțiune doar opțional de la 1 octombrie și va deveni obligatorie de la 1 ianuarie 2018.

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Finanțe, noile prevederi au în vedere amânarea aplicării sistemului de plată defalcată cu câteva luni, precum și sancțiuni mai blânde pentru firmele care nu se conformează.

CITEȘTE NOTA DE FUNDAMENTARE A PROIECTULUI

CITEȘTE PROIECTUL DE ORDONANAȚĂ

„Ca urmare a discuțiilor pe care le-am avut cu mediul de afaceri, cu patronatele, cu mari întreprinderi și IMM-uri, vom propune o serie de modificări la proiectul de ordonanță privind splitul TVA, care să țină cont de observațiile reprezentanților companiilor. Am reținut că principalele observații se referă la implementarea prea rapidă a proiectului și la penalitatea de 50% care ar fi introdusă prea repede asupra neplății TVA. De aceea, vom amâna intrarea în vigoare a TVA split în mod obligatoriu la 1 ianuarie 2018, iar de la 1 octombrie va fi doar opțional”, au declarat surse oficiale din cadrul Ministerului de Finanțe, pentru Ziarul Financiar.

Pentru a atrage companiile să treacă pe sistemul TVA split încă de la 1 octombrie, acestea vor primi o bonificație de 5% din impozitul pe profit pentru anul în curs, sau după caz a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor. De asemenea, vor fi anulate penalități de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale reprezentând TVA, restante la 30 septembrie 2017.

Conform noilor prevederi, penalitatea pentru neplata TVA, de 50% din suma datorată, va intra în vigoare doar după 30 de zile și nu imediat. În plus, se va extinde termenul în care persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA au obligația virării TVA de la 3 zile lucrătoare la 7 zile lucrătoare.

De asemenea, registrul persoanelor care aplică plata defalcată a TVA va fi înființat în perioada 1 octombrie-31 decembrie 2017. ANAF își mai asumă ca în termen de maxim 3 zile lucrătoare să aprobe transferul sumelor din contul de TVA în contul curent al titularului.

România are cea mai mare evaziune la TVA din Uniunea Europeană, de 40%. Astfel, colectează pe an în jur de 11 miliarde de euro și ar trebui, conform calculelor macroeconomice, să colecteze 19 miliarde de euro anual.

CITEȘTE CONTINUAREA ARTICOLUI AICI 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună