Schimbare de guvern și de viziune: la loc comanda pentru marile privatizări din Slovenia
Alegerile anticipate din Slovenia au fost câștigate de partidul fondat la începutul lunii iunie de profesorul de drept Miro Cerar, cu aproape 35% din voturi, în timp ce partidul conservator al fostului premier de până în 2013, Janez Jansa, aflat în închisoare pentru corupție, a obținut 20%.
Noua formațiune, denumită chiar “Partidul lui Miro Cerar” (SMC), s-a impus atât de rapid grație imaginii bune a lui Cerar – intelectual nou-venit în politică, neasociat cu niciun scandal de corupție, fiu al unui sportiv popular în Slovenia dinainte de 1990 și mai ales adept al unui naționalism economic moderat, ostil privatizării companiilor mari.
Alegerile anticipate au fost organizate după ce fostul premier Alenka Bratusek a părăsit în luna mai șefia guvernului după numai 13 luni, din cauza unor conflicte de partid interne în urma cărora a pierdut conducerea partidului ei, Slovenia Pozitivă. Bratusek, 44 de ani, expert financiar, a condus guvernul timp de 13 luni, reușind să scape țara de un acord cu FMI prin injectarea a 3 mld. euro în băncile falite și printr-un program de reforme lăudat de UE.
Plecarea de la putere a lui Bratusek a fost prost primită de cercurile financiare: un raport Fitch care amenință cu scăderea ratingului țării afirmă că “instabilitatea politică amenință programul de reforme structurale din 2014-2015, inclusiv privatizarea unor mari companii de stat”. Guvernarea Bratusek a fost însă foarte instabilă, din cauza măsurilor de austeritate accelerate luate pentru evitarea crizei bancare: toamna trecută, atât ministrul sănătății, cât și cel al economiei și-au dat demisia.
Slovenia a injectat 3,3 mld. euro în băncile locale și a început să transfere creditele neperformante unei “bănci rele”, spre a evita apelul la un pachet de salvare din partea FMI și a UE după modelul Irlandei sau al Ciprului. Sistemul bancar sloven, dominat de bănci de stat, avea în primăvara trecută active neperformante în valoare de 7 mld. euro, ceea ce echivalează cu 20% din PIB. În același timp, guvernul Bratusek a promis Comisiei Europene că va liberaliza legislația muncii după dorința angajatorilor, va continua reforma pensiilor și va iniția privatizări importante, inclusiv ale băncilor.
Acum însă, partidul condus de Miro Cerar a anunțat că se opune înstrăinării activelor importante ale statului, în frunte cu Telekom Slovenia, cea mai valoroasă companie de stat, pentru care fostul guvern începuse deja procesul de privatizare și despre care presa scrisese că ar fi interesate compania germană Deutsche Telekom sau cea turcească Turkcell. Cerar a declarat că se opune și privatizării principalului aeroport al țării, Aerodrom Ljubljana. Mai mult, Telekom Slovenia a ieșit la cumpărături în străinătate, anunțând în această săptămână că a cumpărat compania națională bosniacă de telecomunicații, Telrad Net, “în cadrul strategiei sale de a-și întări poziția de operator telecom de importanță regională în sud-estul Europei”. Telekom Slovenia are filiale și în Croația, Muntenegru, Kosovo și Macedonia.