Scandal în plenul Senatului pe vacanță - Oprea: Suspendați indemnizațiile! Sârbu: Nu vă crede nimeni!
Senatorii s-au certat, marți, pe tema vacanței pentru campania electorală, liderul grupului PDL, Dumitru Oprea, cerând suspendarea indemnizațiilor, replica social-democratului Ilie Sârbu fiind că electoratul nu îi crede pe democrat-liberali.
Liderul senatorilor liberali, Puiu Hașotti, a declarat în plen că grupul pe care îl reprezintă nu este de acord ca senatorii să își ia vacanță o lună și jumătate pentru campania electorală.
”De fapt, Senatul este în vacanță pentru o lună și jumătate, asta am decis la Biroul Permanent. Nu e corect să își întrerupă activitatea Parlamentul”, a spus Hașotti, adăugând: ”Haideți să nu ne ascundem după deget. Nu vom legifera o lună și jumătate (…) La alegerile europene a fost o lună (vacanță – n.r.)”.
El a precizat că sunt proiecte de lege și propuneri venite de la Guvern care nu vor fi adoptate tacit, dar vor sta în sertarele Parlamentului nejustificat.
”Am spus-o și la putere și în opoziție, nu este corect să întrerupem activitatea Senatului. În numele grupului PNL, nu suntem de acord cu întreruperea pogramului și cerem, anticipat, listă după vot”, a mai arătat liderul senatorilor liberali.
În replică, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a spus că, prin această decizie, nu s-a vrut decât ca senatorii să fie corecți față de ei și față de electorat.
”Nu pleacă nimeni în vreo zonă însorită. Știu că nu ne putem aduna în campanie, e firesc să fim acolo unde e liderul nostru. (…) Mai bine luăm o decizie tranșantă, ne-o asumăm cu toții și nu ne mai hărțuim cu: «să vină puterea să își sigure cvorumul»”, a adăugat Sârbu.
Ilie Sârbu a spus că s-a mers pe ideea ”de a nu cădea în populism”.
”Aș vrea să văd această conștiință parlamentară dusă la nivelul ei normal, ca fiecare să fie la comisie, în plen, când are program și să nu mai avem dezbateri lungi pe această temă. Oricum, oamenii, așa cum se vede în sondaje, nu ne mai cred. Hai să nu ne mai facem că unii vrem să lucrăm și unii suntem în vacanță. Nu suntem în vacanță, suntem în teritoriu”, a mai declarat Sârbu, adăugând că sunt țări unde Senatul se reunește o dată pe lună.
Liderul senatorilor PDL, Dumitru Oprea, a luat, la rândul său, cuvântul de la tribuna Senatului, arătând că ”propunerea ca aproape 7 săptămâni să nu lucreze Senatul e forțată”.
”Era înțelept să se reducă legiferarea la o zi pe săptămână, pentru ca Senatul să funcționeze. Aș fi vrut să vină o propunere a colegilor, în aceste șapte săptămâni să renunțăm la indemnizația de parlamentar, vă propun acest lucru”, a spus Oprea, adăugând că senatorii își pot declara această disponibilitate la notar.
Vicepreședintele Senatului Cristian Dumitrescu (PSD) l-a întrerupt, afirmând că ”este mai delicat, pentru că, în momentul în care se suspendă indemnizația, se suspendă calitatea de senator”.
Și Sorin Roșca Stănescu a comentat situația vacanței pentru campania electorală.
”Am ajuns cu credibilitatea la genunchii broaștei, nu pentru că nu vrem noi să muncim, ci pentru că ați creat un sistem prin care să nu muncim. Guvernul conduce țara legislativ prin ordonanțe de urgență, nici măcar ordonanța asta ticăloasă de urgență care a căzut în Cameră nu a ajuns (privind migrația aleșilor locali – n.r.). Este o chestiune de procedură că ne trimiteți acasă, în loc să muncim sau să facem legi?”, a declarat Sorin Roșca Stănescu.
Ilie Sârbu a răspuns, precizând că a văzut discursuri similare, de-a lungul timpului, în Senat.
”Dacă veți miza pe această retorică pe care au avut-o și colegii, lumea nu vă crede, nu sunteți credibili, stați liniștiți”, le-a transmis el senatorilor PDL și PNL.
Programul Senatului pentru săptămâna viitoare a fost adoptat de plen cu 64 de voturi ”pentru”.
Senatorii vor lucra începând cu data de 6 octombrie în circumscripțiile electorale, a decis, luni conducerea acestei Camere, potrivit declarațiilor făcute la sfârșitul ședinței Biroului Permanent de vicepreședintele Cristian Dumitrescu.
Acesta a spus că Biroul Permanent a luat decizia ca, ”începând cu data de 6 octombrie, în săptămâna 6-10 octombrie”, senatorii să lucreze în circumscripțiile electorale.
Dumitrescu a precizat că decizia a fost luată cu 8 voturi ”pentru” și 4 voturi ”împotrivă”.
De altfel, conducerea Senatului discutase încă de la începutul sesiunii ca în campania electorală pentru prezidențiale, inclusiv în turul al doilea, senatorii să aibă activitate doar în teritoriu.
La începutul sesiunii, în 1 septembrie, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, declara, după ședința Biroului Permanent, că, în mod sigur, pe modelul adoptat în campania electorală pentru europarlamentare, senatorii vor avea activitate în teritoriu și în campania pentru prezidențiale, în luna octombrie și în turul doi al scrutinului.
”Așa cum simt eu lucrurile, în mod sigur vom face la fel (ca la alegerile europarlamentare – n.r.). Nu vacanță, pentru că este impropriu spus vacanță, vom avea activitate în teritoriu. Eu spun acum ce am spus și data trecută, că, pentru noi, senatorii, activitatea e mult mai intensă în teritoriu, în campanie decât dacă am veni până la București să stăm două zile sau trei pe la comisii”, a precizat Ilie Sârbu, întrebat dacă senatorii vor lucra în perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale.
Președintele Camerei, Valeriu Zgonea, declara, atunci, că există o dorință a deputaților puterii și ai opoziției de a suspenda activitatea Camerei pe o perioadă din campania pentru prezidențiale și că se dorește ca luna octombrie să fie ”normală”, de dezbatere a legilor.
Campanie electorală pentru prezidențiale începe vineri. Primul tur de scrutin va avea loc în 2 noiembrie, iar al doilea va fi organizat în 16 noiembrie.