De ce scad vânzările pe piața rezidențială: Băncile au aprobat mai puține credite ipotecare din cauza limitării gradului de îndatorare. În primele șapte luni, volumul creditelor ipotecare a
Românii au contractat credite ipotecare noi în lei în valoare de 5,6 miliarde de lei (1,2 mld. euro) în S1/2019, în scădere cu peste 10% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor BNR
. Reducerea volumului de credite noi acordate de băncile locale a fost determinată cel mai probabil de înăsprirea condițiilor de creditare odată cu limitarea gradului de îndatorare la împrumuturile ipotecare la maximum 40%, dar și ca urmare a incertitudinilor generate de taxa bancară.
„Generarea de credite noi a fost constrânsă de regulile mai stricte cu privire la gradul de îndatorare aplicat începând cu luna ianuarie 2019, acesta având un impact mai mare asupra creditelor ipotecare“, a explicat BCR în comunicatul privind situațiile financiare de la jumătatea anului.
Iunie a fost singura lună din 2019 în care volumul creditelor ipotecare noi acordate de băncile din România a trecut de un miliard de lei, dar totodată luna în care s-a înregistrat cel mai mare declin anual, respectiv de peste 15%. Producția nouă de credite ipotecare a fost susținută în principal de împrumuturile standard care au ajuns să reprezinte 70% din totalul finanțărilor noi. Împrumuturile ipotecare standard se deosebesc de creditele Prima casă în principal prin avans, care pornește de la 15%. Spre comparație, în cazul creditelor Prima casă avansul minim este de 5%. Cu toate acestea, tot mai mulți români s-au îndreptat către creditele standard, pe fondul creșterii dobânzilor din piață și al accentuării volatilității.