Șase angajați ai Regionalelor CFR Brașov și București au fost reținuți. Alți nouă sunt audiați
Șase angajați ai Regionalelor CFR Brașov și București au fost reținuți, pentru luare de mită și abuz în serviciu, de procurorii brașoveni, iar în prezent alți nouă salariați ai companiei sunt audiați, în dosarul în care în octombrie 2012 au fost audiați 169 de angajați ai CFR Călători.
Potrivit procurului Monica Munteanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, 15 controlori de tren de la regionalele CFR Brașov și București au fost aduși, joi, la audieri, fiind suspectați de luare de mită și abuz în serviciu în perioada februarie-aprilie 2014.
Până în prezent, în urma audierilor, șase angajați ai companiei feroviare au fost reținuți.
“Până în acest moment au fost audiate mai multe persoane și au fost reținute pentru 24 de ore șase dintre acestea. Audierile sunt încă în curs de desfășurare”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Monica Munteanu.
Audierile celor 15 angajați ai Regionalelor CFR Brașov și București au loc în dosarul în care, în octombrie 2012, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au ridicat pentru audieri 169 de angajați ai CFR Călători de la regionalele București, Brașov, Cluj, Iași și Craiova, conform sursei citate
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro