Săptămână cu decizii importante pentru România. Convocarea noului Parlament și desemnarea premierului
Săptămână importantă pentru Romania. Președintele Klaus Iohannis a convocat marți, 20 decembrie, noul Parlament, urmând ca în zilele următoare să aibă loc consultări cu partidele politice pentru desemnarea noului premier.
Luni, 19 decembrie, este ultima zi din mandatul parlamentarilor aleși în urmă cu 4 ani. Biroul permanent al Camerei Deputaților se reunește pentru a marca finalul mandatului dar și pentru a lua act de demisia liderului PSD Liviu Dragnea din Parlament, gest pe care acesta l-a făcut cu scopul de a nu beneficia de pensie specială.
Florin Iordache, președintele Camerei Deputaților, a declarat că ședința din data de 19 decembrie va fi ultima din acest mandat, iar scopul este de a lăsa ”lucrurile în ordine pentru următorul Parlament”.
“Pe ordinea de zi mai avem și demisia domnului președintele Dragnea și alte materiale pe final de mandat”, a declarat Iordache.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro