Home Actualitate Samsung are 39 miliarde de dolari în num...
Actualitate

Samsung are 39 miliarde de dolari în numerar și va aplica o politică de achiziții mai agresivă

Samsung Electronics are la dispoziție 39 de miliarde de dolari în numerar și intenționează să aplice o politică de achiziții mai agresivă decât până acum, pentru a se dezvolta dincolo de domeniul principal de activitate, cel al electronicelor de consum, de teamă că piața sa se apropie de saturație.

Samsung are 39 miliarde de dolari în numerar și va aplica o politică de achiziții mai agresivă
Samsung are 39 miliarde de dolari în numerar și va aplica o politică de achiziții mai agresivă · Foto: Business Magazin

 Producătorul smartphone-urilor Galaxy va fi mai agresiv în tranzacții, după ce din 2010 a cheltuit 1 miliard de dolari investind în 14 companii, a declarat miercuri directorul financiar, Lee Sang Hoon, la o întâlnire a conducerii grupului cu analiștii organizată la Seul, transmite Bloomberg.

Samsung analizează totodată stabilirea dividendelor la 1% din prețul mediu al acțiunilor, ceea ce ar putea dubla încasările investitorilor.

Cel mai mare producător de smartphone-uri, televizioare și cip-uri de memorie la nivel mondial a organizat prima întâlnire a conducerii cu analiștii după 2005, pe fondul temerilor că segmentele pe care operează se apropie de nivelul maxim, în condițiile în care producătorii low-cost din China exercită presiuni asupra prețurilor.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună