Home Actualitate S&P ar putea coborî ratingul de investiț...
Actualitate

S&P ar putea coborî ratingul de investiții al Rusiei la categoria "junk" în următoarele 90 de zile

Standard&Poor's ar putea reduce ratingul Rusiei la categoria "junk", nerecomandată investitorilor, în următoarele 90 de zile, pentru prima dată în ultimii zece ani, în condițiile în care țara se confruntă cu cea mai grea situație economică de la criza datoriilor din 1998 până în prezent.

S&P a pus ratingul Rusiei sub supraveghere negativă și a anunțat că există cel puțin 50% șanse ca ratingul Rusiei să fie coborât la categoria “junk” în următoarele 90 de zile, potrivit unui comunicat al agenției de evaluare financiară S&P, scrie Bloomberg.

“Analizăm evaluarea noastră în ceea ce privește flexibilitatea monetară a Rusiei și impactul economiei din ce în ce mai slabe asupra sistemului financiar al Rusiei”, conform comunicatului agenției.

Scăderea prețului petrolului la cel mai jos nivel din ultimii cinci ani și sancțiunile impuse de Uniunea Europeană și Statele Unite pe fondul conflictului din Ucraina au contribuit la deteriorarea situație economice din Rusia.

De altfel, marți, premierul rus Dmitri Medvedev a declarat că economia Rusiei riscă să intre într-o recesiune gravă, în lipsa unor acțiuni mai hotărâte ale guvernuluipotrivit agenției ruse de presă Sputnik News.

Medvedev a afirmat că situația actuală este mai dificilă decât cea din 2009, atunci când Rusia “a ieșit din recesiune alături de restul lumii, iar acum o serie de țări creează obstacole în calea creșterii economiei ruse”.

Avertismentul S&P a venit pe fondul încercărilor băncii centrale și a guvernului de la Moscova de a evita declanșarea unei crize bancare.

Banca centrală a Rusiei a cheltuit o cincime din rezervele internaționale și a crescut dobânda cheie de șase ori, la 17% din luna martie, când Rusia a anexat peninsula Crimeea, iar țările din Vest au adoptat sancțiuni împotriva Moscovei.

Marile companii exportatoare cu capital de stat rus, inclusiv gigantul petrolier Gazprom, au fost somate de guvern să aducă, până la 1 martie, deținerile nete în valută la nivelul de la începutul lunii octombrie.

Luni, Rusia a salvat de la faliment banca de dimensiuni medii Trust, care a primit de la banca centrală 30 de miliarde de ruble (530 milioane dolari), în primul bailout acordat de instituție de la declanșarea crizei ruble.

La începutul lunii decembrie, ministrul adjunct al Economiei în guvernul de la Moscova, Alexei Vedev, a avertizat că Rusia ar putea reintra în recesiune anul viitor. Vedev a afimat că, cel mai probabil, economia Rusiei va scădea în trimestrul al patrulea din acest an și se va contracta, de asemenea, în primele trei luni ale anului viitor.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună