S-a lansat iPhone X. Ce mașini SH poți să-ți iei cu banii pe care i-ai da pe noul smartphone - FOTO
Cel mai așteptat produs a fost iPhone X, smartphone-ul care marchează 10 ani...
Apple a lansat de curând trei noi smartphone-uri, un nou model Apple Watch și o nouă versiune a Apple TV.
Cel mai așteptat produs a fost iPhone X, smartphone-ul care marchează 10 ani de la lansarea primului telefon Apple. iPhone X vine cu un design nou, bazat pe sticlă și cadru din metal, tehnologie de încărcare wireless bazată pe standardul Qi și chipset cu 25% mai rapid decât cel din iPhone 7.
Terminalul are display OLED cu diagonala de 5,8 inci numit „Super Retina” (rezoluție 2.436 x 1.125 pixeli, densitate 458 ppi), care oferă suport HDR și acoperă aproape toată partea frontală. Noul iPhone X dispune de funcție tap to wake pentru pornirea ecranului. Camera duală de pe terminal dispune de senzori de 12 MP (f/1.8 și f/2.4). La fel ca în cazul Galaxy Note 8, ambele camere (wide și telephoto) de pe spatele iPhone X beneficiază de stabilizare optică a imaginii. Potrivit Apple, autonomia bateriei iPhone X este cu două ore mai ridicată decât cea a iPhone 7. iPhone X va avea un preț care va porni de la 999 dolari și va putea fi precomandat, în țările din primul val, abia peste șase săptămâni.
Știrea legată de noul iPhone X a stârnit foarte mult entuziam, însă când am aflat de prețul de 999 de dolari al acestuia ne-am gândit că există mulți oameni care nu și-l vor putea permite. Cu banii aceștia sunt mulți români care își cumpără o mașină. 999 de dolari înseamnă aproximativ 840 de euro. Noi am rotunjit puțin, la 1000 de euro, și am căutat pe internet oferte de mașini la acest preț.