Rusia și China nu au ajuns la un acord în domeniul livrărilor de gaze
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping au semnat marți, la Shanghai, mai multe acorduri bilaterale, dar nu și cel referitor la livrările de gaze ale Gazprom, evaluat la 400 de miliarde de dolari, negocierile urmând să continue.
Discuțiile vor continua, cele două țări sunt interesate de un compromis, a declarat directorul general al Gazprom, Alexey Miller, relatează Bloomberg.
Oficiali ruși au declarat înainte de întâlnirea celor doi președinți că părțile sunt foarte aproape de un acord, la peste 10 ani după începerea discuțiilor.
Subiectul divergent este cel al prețului, chiar dacă acordul era considerat probabil, având în vedere sancțiunile comerciale și financiare cu care se confruntă Putin din partea Statelor Unite și Uniunii Europene, după anexarea Crimeei.
Cele două țări discută prețul, iar acordul ar putea fi convenit în orice moment, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, după întâlnirea de marți dintre președinții Rusiei și Chinei.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro