Home Actualitate Rusia intenționează să faciliteze realeg...
Actualitate

Rusia intenționează să faciliteze realegerea în funcție a lui Trump,avertizează serviciile secrete-2

Rusia a inițiat acțiuni de implicare în campania electorală premergătoare scrutinului prezidențial programat în Statele Unite în anul 2020 pentru a facilita realegerea în funcție a președintelui Donald Trump, conform unor date semnalate de serviciile secrete unor membri ai Congresului.…

Rusia intenționează să faciliteze realegerea în funcție a lui Trump,avertizează serviciile secrete-2
Rusia intenționează să faciliteze realegerea în funcție a lui Trump,avertizează serviciile secrete-2 · Foto: Business Magazin

Rusia a inițiat acțiuni de implicare în campania electorală premergătoare scrutinului prezidențial programat în Statele Unite în anul 2020 pentru a facilita realegerea în funcție a președintelui Donald Trump, conform unor date semnalate de serviciile secrete unor membri ai Congresului.

Oficiali din cadrul serviciilor secrete americane au avut o întrevedere cu membri ai Congresului SUA pe care i-au avertizat că Rusia încearcă să influențeze rezultatul scrutinului prezidențial din 2020, afirmă surse citate de publicațiile The New York Times și The Washington Post, precum și de agenția Associated Press.

Avertismentul generează semne de întrebare referitoare la integritatea campaniei electorale din Statele Unite. De asemenea, există dubii că Administrația Donald Trump aplică măsurile adecvate pentru a evita ingerințele electorale ruse constatate de serviciile secrete americane în scrutinul din 2016.

Președintele Donald Trump a reacționat furios când a aflat despre reuniunea desfășurată la sediul Congresului pe 13 februarie, a declarat un oficial citat de agenția AP. În ultimii ani, Donald Trump a contestat evaluările serviciilor secrete referitoare la ingerințele electorale ruse, catalogându-le drept o conspirație pentru subminarea mandatului său.

“Alegătorii americani trebuie să decidă rezultatul scrutinului din SUA, nu Vladimir Putin”, președintele Rusiei, a declarat Nancy Pelosi, președintele Camerei Reprezentanților. Toți membrii Congresului “ar trebui să condamne eforturile repetate ale președintelui de negare a riscurilor raportate asupra sistemului democratic și de politizare a comunității de informații”, a adăugat politicianul democrat.

Administrația Vladimir Putin a negat din nou că ar încerca influențarea scrutinului prezidențial din SUA. “Este vorba de informații paranoice; din păcate, vor fi din ce în ce mai multe pe măsură ce ne apropiem de alegeri. Sigur, aceste informații nu au nicio legătură cu adevărul”, a declarat, vineri, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună