Românul de 37 de ani care câștigă 300.000 de dolari pe an învățându-i pe alții să danseze

La 37 de ani, Lucian Stănilă este mulțumit. Nu numai că face exact ceea ce-i place, anume să danseze, dar și câștigă bani buni din asta. Și-a început afacerea în SUA, iar în luna mai a deschis un studio de dans și în București. Deși inițial a ezitat să investească în România, acum este sigur că va mai deschide și alte studiouri.

Dansatorii profesioniști se recunosc de la distanță, mai cu seamă după felul în se mișcă, iar Lucian Stănilă nu face excepție. Poartă, degajat, papion, iar pe parcursul interviului presară cuvinte englezești, urmare a celor 13 ani petrecuți în SUA. „Visul meu, ca probabil al multor români, a fost să plec din țară.„ Înainte de a-și încerca norocul peste hotare, a fost croitor specializat în articole din piele, la Sibiu, dar, completează el, toată viața a dansat, părinții povestesc că încă de la trei ani, printre picioarele lor, la petreceri.

Pe la 14 ani a început să urmeze cursuri, în cadrul unei mici școli din Sibiu, iar profesorul de la acea vreme este acum managerul școlii de dans Arthur Murray din București. „M-a văzut dansând la o petrecere și m-a chemat la cursurile lui.„ A început cu dansuri de scenă, a participat la multe spectacole, iar apoi a început să învețe și dansuri de societate, cum sunt valsul și rumba. „Visul meu era să dansez și să ajung în America.„ Nu erau chiar vise deșarte, de vreme ce sora lui lucra în SUA, și când Lucian Stănilă a împlinit 24 de ani l-a invitat să meargă la ea. La acea vreme probabilitatea de a obține viză pentru SUA era extrem de mică și el încadrează „ștampila„ primită pe pașaport în categoria șanselor pe care i le-a oferit viața. A plecat din țară în decembrie 2000 și, ajuns în Oklahoma, „am avut coșmaruri vreun an că mă trimit înapoi în România”.

Pentru a-și câștiga existența a avut o serie de slujbe care nu au nicio legătură cu dansul – de la îngrijit grădini până la curățenie. La un moment dat a participat la o petrecere, la care era prezent și proprietarul unei școli de dans; a ajuns să lucreze pentru el. „Am studiat acolo, am participat la competiții și după un an și ceva destinul a făcut ca la un concurs să fie arbitru un campion mondial la dans, Gary McDonald, care m-a văzut, ne-am împrietenit și m-a chemat la New York și să stau la el acasă până îmi fac un rost. Am crezut că visez, pentru că Gary McDonald era idolul meu, pe care îl studiam urmărind casete video.„ Privind în urmă, Lucian Stănilă apreciază că de la plecarea din România parcursul său i-a depășit așteptările, a fost ca și cum „stelele erau aliniate și nu trebuia decât să muncesc corect„.

În 2003 a ajuns la studiourile de dans Arthur Murray, o afacere cu o istorie de 103 ani, „și din momentul în care am intrat pe ușă am fost convins că voi primi o slujbă acolo; m-am îndrăgostit de atmosferă, de energia de acolo, de felul în care m-au tratat oamenii„. Interviul a decurs foarte bine, dar managerul studioului de dans i-a spus că are personalul complet și nu poate face angajări. Lucian Stănilă i-a propus atunci să lucreze gratuit, ceea ce era de neconceput pentru managerul american; după numai o săptămână i-a oferit o slujbă de profesor în cadrul studioului. După o lună, era hotărât să-și deschidă propria afacere sub franciza Arthur Murray, iar managerul i-a zis: „Îți spun exact ce ai de făcut și te ajutăm„. În circa trei ani a ajuns cel mai bun instructor al studioului, fiind evaluat în funcție de numărul de cursanți și de cel al lecțiilor predate.

Când ajunge într-un studio de dans, explică Lucian Stănilă, un cursant indică un obiectiv la care vrea să ajungă, iar în funcție de acesta se stabilește un plan și poate ajunge la 50, 100 sau 200 de lecții. „Sistemul Arthur Murray este așa de bine pus la punct, încât putem arăta oricui că poate face orice vrea, chiar dacă crede că nu poate deosebi piciorul stâng de cel drept sau că nu are ritm.„ Lecțiile de dans pot fi private, în grupuri sau în varianta de exerciții pentru petreceri, cursanții învățând să se adapteze la orice situație în care se dansează.

După trei ani la Arthur Murray și-a deschis primul studio, pentru care pregătise 150.000 de dolari, bani proprii și împrumutați, dar cheltuiala s-a dovedit mai mare. Așa a început practic aventura antreprenorială a lui Lucian Stănilă și a soției sale, Sarah, primul studio fiind deschis în New Jersey. A ales orașul pentru  spațiul găsit dar și pentru că statul se află în rândul primelor zece state americane în ce privește nivelul de trai. „S-a dovedit o alegere inspirată.„ De când a deschis primul studio, Stănilă le-a spus tuturor angajaților că în primul rând contează ca oamenii care intră în studio să iasă cu zâmbetul pe buze. „Asta este cea mai imporantă satisfacție„, crede el; cu sau fără știință, Stănilă se conformează astfel și legilor din marketing.

La studioul din New Jersey lucrează acum opt oameni, sunt în jur de 100 de clienți, iar investiția s-a amortizat în circa trei ani. Dar, râde acum Lucian Stănilă, ca antreprenor „înveți mult pe pielea ta – cum se cheltuie banii, cum se păstrează, cum să faci o afacere mai bună decât alta. Nu eram obișnuit să fac calcule, eram doar fericit dacă intră oamenii în studio„. Cei mai mulți bani, în acest domeniu de activitate, se cheltuiesc pe chirie și pe pregătirea personalului, urmează costuri cu avocații, publicitatea, contabilitatea și salarizarea.

„Nu mă gândeam să deschid alt studio, dar a apărut o oportunitate, pentru că niște francezi doreau să renunțe și ne-au ales pe noi să ne dea «cheile».„ Al doilea studio este tot în New Jersey. Rețeaua Arthur Murray numără circa 180 de astfel de spații în întreaga lume.