Românii sunt mai optimiști decât alți europeni în ceea ce privește evoluția veniturilor și economiei
Românii anticipează o ușoară creștere a salariilor și a tarifelor, cu influență favorabilă asupra dorinței de cumpărare, iar campania electorală îi face mai optimiști și cu privire la performanța economică, în contrast cu așteptările celorlalți europeni, potrivit unui sondaj realizat de GfK.
“În 2013, economia românească a înregistrat o creștere de 3,5 procente. Este puțin probabil ca această rată de creștere să continue în 2014. Ca de fiecare dată în perioada campaniilor electorale, consumatorii devin tot mai optimiști, fiind de părere că în următoarele câteva luni vor beneficia de performanța economică în creștere. La -3,7 puncte, așteptările privind starea economiei continuă să fie negative, înregistrând însă o creștere constantă pe parcursul acestui an”, arată rezultatele studiului GfK Climatul de Consum Europa.
Așteptările românilor privind veniturile au crescut deja cu mult peste media pe termen lung de zero, situându-se la 5,3 puncte. Consumatorii români se așteaptă deci la o ușoară creștere a salariilor și tarifelor. În iunie indicatorul a atins o valoare maximă de 6,5 puncte, cea mai ridicată valoare înregistrată din noiembrie 2008.
“Aceste evoluții pozitive au favorizat și dorința de cumpărare. Indicatorul se situa la -6,9 puncte în septembrie, ceea ce marchează o creștere de 7 puncte pe parcursul trimestrului al treilea. Indicatorul a crescut cu circa 14 puncte față de valoarea de anul trecut”, precizează sursa citată.
Pe de altă parte, consumatorii europeni nu sunt la fel de optimiști ca în iunie în ceea ce privește viitorul. În ultimele trei luni așteptările privind starea economiei au scăzut în aproape toate țările în care este derulat studiul, cu scăderi substanțiale în unele zone. Tendința ascendentă prezentată de așteptările privind veniturile și dorința de cumpărare pare să fi dispărut și ea în multe țări.
Indicele climatului de consum GfK pentru UE (28 țări) se situează în prezent la 4,2 puncte, comparativ cu 9,1 puncte în trimestrul anterior.
“Dezvoltarea economică în majoritatea țărilor Uniunii Europene (UE) a fost semnificativ mai mică decât cea anticipată în primăvară de organismele economice și de guverne. În unele țări, performanța economică a început de fapt să scadă din nou. Acest lucru se datorează unor motive foarte diferite. Germania nu mai este forța motrice a creșterii economice în Europa, economia acesteia scăzând de fapt ușor, cu 0,2 procente în trimestrul al doilea. Potrivit experților, creșterea va reveni în trimestrul al treilea, rămânând însă relativ slabă. Deși consumatorii germani continuă să facă cumpărături cu plăcere, sectorul orientat către export al economiei a fost afectat de cererea externă slabă”, explică autorii sondajului.
De asemenea, două dintre cele mai mari economii din Europa, Franța și Italia, continuă să aibă probleme structurale majore. Nu există până în prezent indicații că acest lucru se va schimba în lunile care urmează sau că guvernele vor începe să introducă și, mai presus de orice, să aplice cu strictețe reforme majore.
“Un alt aspect demn de avut în vedere sunt conflictele semnificative care au dominat recent scena internațională. Acestea includ tensiunile și sancțiunile economice dintre Rusia și UE, războiul din Orientul Mijlociu, amenințarea prezentată de Statul Islamic (SI) și tranziția politică din Turcia. Toate aceste evenimente contribuie la creșterea stării de nesiguranță în rândul consumatorilor. Firmele și băncile s-au abținut deci de la a face investiții și a acorda împrumuturi. La rândul lui, acest lucru a avut un impact direct asupra performanței economice a diferitelor țări”, se menționează în studiu.
Rezultatele studiului GfK Climatul de consum Europa au la bază un studiu asupra consumatorilor realizat, la comanda Comisiei Europene, în toate țările Uniunii Europene. Sunt chestionate lunar aproximativ 40.000 de persoane, reprezentând populația adultă din 28 de țări UE.