Românii nu mai au nevoie de vize pentru Canada. Drum liber spre salarii de 3.000 de dolari pe lună
''Am o veste în această dimineață. În această dimineață s-a ajuns la un acord cu partea canadiană, un acord rezonabil pentru ambele părți și în acest fel suntem în situația foarte potrivită pentru discuția de astăzi să ne retragem rezerva…
”Am o veste în această dimineață. În această dimineață s-a ajuns la un acord cu partea canadiană, un acord rezonabil pentru ambele părți și în acest fel suntem în situația foarte potrivită pentru discuția de astăzi să ne retragem rezerva pe care am declarat-o față de CETA. România nu mai are niciun fel de obiecțiuni față de Acordul comercial cu Canada”, a spus șeful statului.
În Canada, salariul mediu este de 37.000 de dolari pe an, adică peste 3.000 de dolari pe lună. Spre comparație, în România salariul mediu este de 506 dolari pe lună (2078 de lei).