Românii din Marea Britanie spun că, după șase luni, Brexit se simte în buzunarul fiecăruia
La șase luni de la referendumul privind ieșirea Marii Britanii din UE, efectele sunt resimțite și de românii aflați în această țară, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Brexitul a adus cu sine incertitudine și neliniște privind viitorul, privind statutul emigranților, iar deprecierea lirei sterline a majorat prețurile și a scăzut puterea de cumpărare. MEDIAFAX a chestionat doi români despre efectul Brexit, unul care se află de 10 ani în Marea Britanie, și un student la Oxford, aflat în primul an, și care a ajuns în această țară în octombrie.
Claudiu Avram, un român stabilit în Londra de zece ani, și care a participat la campania Gândul „Romanians adopt Remainians”, a declarat, la șase luni de la referendumul din 23 iunie, că în perioada scursă până acum nu prea s-au făcut pași concreți privind ieșirea efectivă a Marii Britanii din UE.
„Au trecut 6 luni de la referendumul prin care Marea Britanie a votat să părăsească UE. A fost o perioadă de neliniște pentru majoritatea populației, de incertitudine cu privire la ceea ce va urma. Probabil că această stare continuă, încă, deoarece s-au spus multe, dar nu s-a făcut aproape nimic oficial cu privire la ieșirea efectivă din Uniune. Această situație se resimte în societate, economie și, nu în ultimul rând, financiar în buzunarul fiecăruia dintre noi. Aceasta în condițiile în care câteva mari brand-uri, precum companii aeriene, de telecomunicații, bănci, și-au stopat planurile de investiții către Marea Britanie cel puțin pentru o perioadă, pentru a se stabiliza piața și a duce la bun sfârșit așa-numitul Brexit. Prețurile au crescut ușor deoarece lira sterlină a scăzut la un minim istoric în ultimii 30 de ani iar puterea de cumpărare în fața altor monede internaționale este, de asemenea, scăzută iar acest element este resimțit de către populație”, a spus Avram.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro