Românii cheltuie, în medie, trei salarii minime pe economie pentru a slăbi înainte de concediu
Preocuparea pentru un aspect fizic plăcut în vacanță îi determină din ce în ce mai mult pe români să apeleze la serviciile clinicilor de înfrumusețare. Astfel, în perioada verii se constată o creștere a cererii pentru tratamente de remodelare corporală…
Preocuparea pentru un aspect fizic plăcut în vacanță îi determină din ce în ce mai mult pe români să apeleze la serviciile clinicilor de înfrumusețare. Astfel, în perioada verii se constată o creștere a cererii pentru tratamente de remodelare corporală rapidă față de restul anului, mai exact, o creștere de 60%, potrivit reprezentanților centrului de înfrumusețare corporală Cellulem Block.
Mulți astfel de clienți sunt cei care au o greutate peste media normală, apelând la clinicile de înfrumusetare în special în lunile mai-iunie, în condițiile în care și-au contractat deja concedii pe litoral, în luna august. La final de terapii au ca rezultat o scădere a greutății de până la 7 kilograme și 8 centimetri în circumerința corpului.
Peste 70 % dintre clienții serviciilor de slăbit sunt femei, dar în ultimii ani, și bărbații apelează la astfel de tratamente. În medie, ei alocă un buget de 1.800 lei pentru slăbit, față de 2.000 lei cât alocă o femeie. De asemenea, vin în centrele de înfrumusețare de 2-3 ori pe săptămână.
Un surplus de 2-3 kilograme îi determină pe români să apeleze la centrele de remodelare corporală pentru a arăta bine în vacanță. În medie, se optează pentru abonamente de 10 ședințe, cu o valoare medie de 890 lei. După perioada concediilor, unul din doi români se întoarce în centrul de înfrumusețare pentru tratamente de întreținere.