Romania ramane pe ultimul loc in UE in functie de increderea populatiei in economie
Perceptia populatiei si companiilor fata de economie a crescut usor in decembrie, fata de noiembrie, la 64 puncte, de la 62,1 puncte, insa Romania continua sa ocupe ultimul loc in Uniunea Europeana (UE) intr-un top al increderii in economie (Economic Sentiment Indicator - ESI) al Comisiei Europene.
Increderea in economia Romaniei a fost cea mai scazuta din UE si in noiembrie.
Din cei cinci indicatori inclusi in componenta ESI, Romania a inregistrat o evolutie pozitiva a increderii in industrie (de la -13 puncte la -12 puncte), servicii (de la -14 puncte la -12 puncte) si constructii (de la -43 puncte la -41 puncte), respectiv o inrautatire pentru sectorul retail (de la -16 puncte la -17 puncte), potrivit studiului Business and Consumer Surveuy al executivului comunitar. Raportul nu include date despre increderea consumatorilor in luna decembrie. Indicatorul se situa la -50 de puncte in noiembrie, in scadere de la -49 de puncte in luna anterioara.
Mai multe informatii pe www.mediafax.ro