Home Actualitate România,obligată de CEDO la plata a 18.5...
Actualitate

România,obligată de CEDO la plata a 18.500 euro unei ziariste care l-a criticat pe Mazăre

Jurnalista Feri Predescu, condamnată în România pentru că l-a criticat pe fostul primar Radu Mazăre, a avut câștig de cauză la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), statul român fiind obligat să-i plătească ziaristei despăgbiri de 18.500 de euro, anunță APADOR-CH.

România,obligată de CEDO la plata a 18.500 euro unei ziariste care l-a criticat pe Mazăre
România,obligată de CEDO la plata a 18.500 euro unei ziariste care l-a criticat pe Mazăre · Foto: Business Magazin

Potrivit APADOR-CH, jurnalista Feri Predescu a fost reclamată de Radu Mazăre, fost primar al Constanței, pentru mai multe afirmații făcute la o emisiune televizată din august 2006. Astfel, în urma unor incidente care au avut loc în Mamaia, în care un hotel deținut de o firmă a fostului primar fusese incendiat, Feri Predescu a spus că municipiul Constanța e împărțit între „oamenii lui Mazăre și oamenii care sunt împotriva lui Mazăre”.

Ulterior, Radu Mazăre a cerut instanței obligarea jurnalistei la prezentarea unor scuze publice și la plata de daune în valoare de 200.000 RON. Acțiunea i-a fost respinsă ca neîntemeiată de Judecătoria Constanța, în octombrie 2007, dar fostul edil a făcut apel, iar Tribunalul Constanța a condamnat-o pe Feri Predescu să-i prezinte scuze lui Mazăre, prin intermediul unei scrisori publice, să publice decizia respectivă pe cheltuiala sa într-un ziar de largă circulație din Constanța și într-unul central, dar și să-i plătească daune morale în valoare de 50.000 RON și cheltuieli de judecată în valoare de 7.197 RON.

Decizia Tribunalului a fost menținută și de Curtea de Apel, iar jurnalista a plătit integral toate dispozițiile instanței, arată APADOR-CH, într-un comunicat de presă postat pe site-ul instituției.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună