România nu este o țară extrem de antreprenorială și de aceea cei care își riscă un job bine plătit pentru a face o „afacere de la zero” trebuie ÎNCURAJAȚI
România nu este o țară și o economie atât de antreprenorială pe cât am putea crede.
Conform ultimei analize a Comisiei Europene pe anul 2018, România are 29 de IMM-uri – afaceri mici și mijlocii – la 1.000 de locuitori, față de o medie de 58 la nivelul Uniunii Europene și 115, cât are Cehia. Germania are 35 de IMM-uri la 1.000 de locuitori, Marea Britanie 38.
Pentru a intra în business, pentru a face o afacere, indiferent că este micro, mică sau mijlocie, îți trebuie curaj, îți trebuie puțin mai multă nebunie, îți trebuie o încredere mult mai mare în tine și în ceea ce faci decât în mod obișnuit.
Din acest motiv, sunt de aplaudat și remarcat toți cei care vor să devină antreprenori, toți cei care pornesc „o afacere de la zero”, toți cei care lasă baltă un job mai bine plătit și acceptă un câștig mai mic, cu mai multă bătaie de cap, în speranța că peste ani vor reuși să creeze ceva mult mai mare. România este extrem de polarizată: deși are peste 600.000 de companii, primele 1.000 fac jumătate din businessul de 350 de miliarde de euro pe an.
Cu excepția programului Start-Up Nation, care a revigorat puțin piața IMM-urilor și a dat o gură de oxigen celor care au intrat în business, România în ansamblu nu susține prea mult afacerile mici și mijlocii și din acest motiv economia a rămas în urma celorlalte țări foste comuniste.
Companiile mari, deși au nevoie cel mai puțin de susținere, beneficiază de cel mai mare suport la toate nivelurile.
Dacă aceste companii mari, cele mai multe fiind multinaționale, ar cumpăra produse și servicii preponderent din România, piața IMM-urilor ar fi mult mai bună. Dar prea puțin se întâmplă acest lucru. Fiecare multinațională cumpără în primul rând de la co-naționali.
România are nevoie în continuare de investiții străine, pentru că fără acestea nu poate intra în lanțul global de produse și servicii, dar are nevoie și de afaceri mici și mijlocii, pentru ca economia și businessul să capete putere.
Tocmai de aceea spunem că personalitatea anului 2019 la Business Magazin sunt cei care au creat „afaceri de la zero”. Indiferent dacă sunteți mic, mijlociu sau mare, să aveți un business bun și în 2020!