Home Actualitate România, lider mondial al pieței de vide...
Actualitate

România, lider mondial al pieței de videochat! Cât au câștigat românii în ultimul an

România este lider mondial al pieței de videochat, iar în ultimul an această industrie și-a triplat câștigurile, valoarea anuală a afacerilor fiind de 100 de milioane de euro, arată datele oficiale, publicate luni de către jucătorii din domeniu.

România, lider mondial al pieței de videochat! Cât au câștigat românii în ultimul an
România, lider mondial al pieței de videochat! Cât au câștigat românii în ultimul an · Foto: Business Magazin

‘Ultimii trei ani au reprezentat un boom pe piața afacerii de videochat din România. Într-un singur an, cifrele de afaceri, dar și profitul marilor jucători de pe piață s-au triplat față de anul precedent. De altfel, țara noastră este lider mondial în domeniu și, în același timp, un important contributor la bugetul de stat, în condițiile în care estimările ne arată că vorbim de o afacere de 100 de milioane de euro, anual. La nivel mondial se estimează că veniturile aduse de această afacere se ridică la două miliarde de euro anual’, potrivit estimărilor, scrie Agerpres.

La ora actuală, în România funcționează legal 3.000 de studiouri videochat, unde sunt angajate 100.000 de modele, iar jucătorii de pe piață susțin că, în prezent, ‘au crescut pretențiile platformelor, ale utilizatorilor, dar și ale modelelor’. ‘Acestea din urmă caută sedii care să le ofere condiții la cele mai înalte standarde, consiliere profesională, styling profesional și confidențialitate absolută. Iar toate acestea au dus la schimbări importante în poziționarea jucătorilor de top’, se arată într-un comunicat de presă al unei agenții de profil.

Conform statisticilor, 5% din utilizatorii de internet, echivalentul a mai bine de 150 de milioane de oameni, apelează la serviciile de videochat, iar cei mai mulți dintre ei sunt stabiliți în America de Nord, scrie realitatea.net

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună