Home Actualitate România evită recesiunea. Economia a cre...
Actualitate

România evită recesiunea. Economia a crescut în T3 cu 1,6% și cu 0,8% în primele trei trimestre. Chiar dacă creșterea pare mică, este mult peste ce anticipau economiștii

♦ România a înregistrat în al treilea trimestru din 2025 o creștere economică de 1,6% față de același trimestru din 2024, după un prim semestru anemic, cu o creștere de doar 0,3% Economia României a înre­gistrat în al treilea tri­mestru un…

România evită recesiunea. Economia a crescut în T3 cu 1,6% și cu 0,8% în primele trei trimestre. Chiar dacă creșterea pare mică, este mult peste ce anticipau economiștii
România evită recesiunea. Economia a crescut în T3 cu 1,6% și cu 0,8% în primele trei trimestre. Chiar dacă creșterea pare mică, este mult peste ce anticipau economiștii · Foto: Business Magazin

♦ România a înregistrat în al treilea trimestru din 2025 o creștere economică de 1,6% față de același trimestru din 2024, după un prim semestru anemic, cu o creștere de doar 0,3%

Economia României a înre­gistrat în al treilea tri­mestru un salt de 1,6%, an/an. La trei luni, creșterea este de 0,8%, la fel ca anul trecut.

Nu este o creștere mare, dacă privim la datele din anii buni, dar este substanțială și neașteptată, dacă privim analizele economiștilor de dinaintea datelor furnizate de INS. Majoritatea economiștilor consultați de ZF vedeau o recesiune în acest an.

Datele din T3 înving scepticismul tuturor. Economia rămâne pe picioare. Este „rezilientă“, ca să folosim acest anglicism intrat de curând în vocabularul limbii române.

Nu este o mare bucurie, dar este un moment de ușurare. Economia nu intră în recesiune.

Datele sunt bune, spune economistul Adrian Codirlașu. Pe întreg anul vom avea o creștere de 0,3 – 0,4%, spune el.

Trimestrul al treilea a fost mai bun decât se anticipa. Trimestrul al patrulea ar putea fi mai prost. Îndeobște, ultimul trimestru din an se bazează pe consum. Vin sărbătorile, vremea este rea, construcțiile se restrâng. Economia va încetini, dar rămâne pe creștere, cel mai important lucru în această lume destul de zbuciumata. Pentru că o economie nu cade dintr-o dată.

Aurelian Dochia economist: Este bine. Dar nu suficient. O creștere de sub 1% este o creștere de supraviețuire

România rămâne cu probleme mari. Primul factor de neputere este inflația foarte mare, de 10%, care sugrumă consumul și va afecta creșterea din trimestrul al patrulea care, grație sărbătorilor, se bazează pe consum. BNR este cu mâinile legate: dacă majorează dobânda-cheie, ar putea lovi direct în economie, adică acolo unde nu vrea să lovească, cum se spune în limbaj militar „foc prietenesc“. Dacă o reduce, majorează inflația, care inflație va sugruma consumul, principala sursă de creștere a economiei. Așa că BNR s-a pus cu botul pe labe și așteaptă.

Dar lucrurile bune vin din altă parte. Grație revenirii Germaniei, exporturile Românei au crescut cu 9% în septembrie. Este o creștere extrem de bună, iar această creștere merge alături de creșterea industriei. În septembrie industria a crescut cu 2,6%, an/an. Nu este o creștere mare, dar este o creștere.

Datele INS sunt doar „date-semnal“. Dar este clar că revenirea industriei a fost esențială pentru menținerea economiei pe plus, oricât de mic ar fi el.

„Este bine. Dar nu suficient. O creștere de sub 1% este o creștere de supraviețuire“, spune economistul Aurelian Dochia.

La nevoile pe care le are România, la ambițiile ei, creșterea trebuie să fie mult mai mare. La deficitul bugetar enorm, creșterea trebuie să fie mult mai mare ca acest deficit să se astâmpere, spune Dochia.

Dar guvernul își acoperă deficitul prin inflație, nu e suficient?

„Da, guvernele își acoperă deficitele prin inflație. Dar inflația îi sărăcește pe oameni. Iar oamenii se supără. Așa apar revoltele, așa au apărut revoluțiile. Asta vrem acum?“ spune Dochia.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună