România, cel mai mic randament din UE la producția de grâu și porumb. Cu cât a scăzut recolta anul trecut
Producția de porumb și grâu a României a scăzut atât de mult în 2012 încât randamentul a fost cel mai redus din UE și departe de media înregistrată la nivelul Uniunii, deși suprafețele cultivate au fost printre cele mai mari.
Producția de porumb și grâu a României a scăzut anul trecut cu 52%, respectiv 28,4%. Astfel, la porumb boabe producția a scăzut la 5,92 milioane tone, de pe o suprafață de 2,72 milioane hectare, rezultând un randament de 2.170 kg/ha, de aproape trei ori mai redus față de media înregistrată la nivelul UE, de 6.150 kg/ha.
“România s-a situat pe primul loc după suprafața cultivată cu porumb, din Uniunea Europeană, iar la producție s-a situat pe locul trei, după Franța și Italia, datorită unui randament inferior. De altfel, randamentul la porumb realizat de România este mai mic decât al celorlalte state membre”, arată într-un comunicat Institutul Național de Statistică (INS), după efectuarea unei cercetări privind producția agricolă vegetală la principalele culturi în anul 2012.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro