Românca, premiată la un concurs de creație literară, ucisă cu bestialitate în Belgia. Familia tinerei nu are bani pentru repatriere
Familia tinerei din Târgu-Cărbunești, județul Gorj, care se mutase recent în Belgia și care a fost ucisă cu 50 de lovituri de cuțit, cere ajutorul oamenilor pentru repatrierea acesteia. ”Moartea este ceva normal, dar nu la vârsta asta și în felul ăsta”, scrie verișorul ei.
Potrivit verișorului tinerei, Alexandru Bondoc, familia Laurei nu are banii necesari pentru a plăti repatrierea cadavrului.
Alexandru Bondoc a postat un anunț pe Facebook, cerând ajutor: ”Sunt foarte marcat de ceea ce mi s-a putut întâmpla. Din păcate, verișoara mea, Laura nu se mai află printre noi! Ne-a părăsit. Mulți dintre voi i-ați fost prieteni, prieteni buni, iar pe această cale vreau să vă rog frumos dacă puteți să oferiți un mic ajutor pentru a o aduce acasă să o înmormântam creștinește, măcar atât putem face, având în vedere în ce chinuri a fost ucisă!”, scrie verișorul tinerei.
Acesta a pus la dispoziție două conturi bancare pentru donații.
Cititi mai multe pe www.medaifax.ro