Roman Abramovici a vândut clubul de fotbal Chelsea FC cu 5,3 miliarde de dolari către grupul condus de copropietarul LA Dodgers, Todd Boehly, și firma de investiții Clearlake
Roman Abramovici a finalizat vânzarea de 5,3 miliarde de dolari a clubului de fotbal Chelsea la aproape trei luni după ce oligarhul rus a fost lovit de sancțiunile occidentale, scrie Insider. Clubul a declarat luni că gruparea condusă de coproprietarul…
Roman Abramovici a finalizat vânzarea de 5,3 miliarde de dolari a clubului de fotbal Chelsea la aproape trei luni după ce oligarhul rus a fost lovit de sancțiunile occidentale, scrie Insider.
Clubul a declarat luni că gruparea condusă de coproprietarul LA Dodgers, Todd Boehly, și compania de investiții Clearlake Capital Group, a preluat conducerea echipei de fotbal din Premier League.
Clearlake și Boehly vor avea controlul și conducerea comună a clubului, a spus Chelsea FC.
Abramovici a anunțat că va vinde Chelsea FC pe 2 martie, după 19 ani de proprietate. Opt zile mai târziu, el a fost sancționat de Regatul Unit pentru legăturile sale strânse cu președintele rus Vladimir Putin.
Într-o declarație separată oferită luni, consiliul de administrație al clubului Chelsea FC a subliniat că sancțiunile impuse lui Abramovici „au prezentat provocări unice și neprevăzute” pentru vânzare.
„O astfel de tranzacție ar dura în mod normal între nouă luni și un an pentru a fi finalizată. Noi am încheiat-o în mai puțin de trei luni”, a declarat consiliul clubului.
Abramovici a dorit ca noul proprietar să fie un „bun administrator” al echipei Chelsea FC și a cerut ca toate veniturile din vânzare să meargă către organizații de caritate, a adăugat consiliul.
Guvernul Marii Britanii a aprobat săptămâna trecută vânzarea clublui Chelsea FC către gruparea condusă de Boehly, spunând că Abramovici nu va beneficia de încasări și că banii vor fi folosiți pentru cauze umanitare în Ucraina.
Vânzarea a fost evaluată la 4,25 miliarde de lire sterline (5,3 miliarde de dolari), a raportat anterior echipa.
Secretarul de stat al Marii Britanii, Nadine Dorries, a scris luni pe Twitter că sancționarea lui Abramovici este „corectă și necesară”, dar a creat o „incertitudine profundă” pentru Chelsea FC. Ea a mai spus că încasările din vânzare vor fi „înghețate” și vor putea fi folosite doar cu aprobarea guvernului.