ROCA X, fond românesc de investiții în start-up-uri și tehnologie dedicat afacerilor europene disruptive, anunță primele cinci investiții
Fondul românesc de investiții în tehnologie ROCA X, destinat afacerilor disruptive la început de drum, intenționează să devină un jucător regional, cu acces la companiile de tehnologie europene. Ambiția acționarilor ROCA X e să creeze o punte de legătură între…
Fondul românesc de investiții în tehnologie ROCA X, destinat afacerilor disruptive la început de drum, intenționează să devină un jucător regional, cu acces la companiile de tehnologie europene. Ambiția acționarilor ROCA X e să creeze o punte de legătură între companiile tech, resursele umane necesare dezvoltării lor, investitorii privați și instituționali și piețele de desfacere worldwide, cu o modalitate extrem de rapidă în luarea deciziilor de investment.
Publicul-țintă al fondului sunt tinerii antreprenori cu idei revoluționare din zona de tehnologie, în stadiu de MVP sau prototip, cu viziunea de a avea un impact în societate și cu pasiunea pentru a transforma această dorință în realitate. ROCA X nu activează exclusiv într-o anumită nișă ci monitorizează activ atât evoluția unor domenii din piața de tech: blockchain, AI, fintech, cât și tendințele nou apărute în tehnologie, derivate din dimensiunile noi ale dezvoltării societății și umanității.
După evaluarea a peste 150 de start-up-uri în doar câteva luni de activitate, ROCA X are deja cinci investiții în valoare de 600.000 de euro. Afacerile cuprinse în portofoliul ROCA X la momentul actual sunt Feeel – o platformă digitală europeană care centralizează accesul la servicii de sănătate, Beez – o soluție de cashback, Feexers – marketplace pentru servicii de household & beauty, Betmarkets – o soluție ce transformă pariurile sportive în instrumente de investiție și PatchAI, asistent virtual pentru pacienții implicați în teste clinice.
În acest moment în pipe line-ul ROCA X sunt aproape 20 de companii, aflate în diverse stadii de analiză: companii de fintech, proptech, bigdata&AI precum și start-up-uri din domeniul medical și energie verde. Aceste plasamente rapide dovedesc nevoia acută a unui astfel de instrument financiar flexibil și rapid.
În timp ce sursele tradiționale de finanțare se bazează exclusiv pe metrici și indicatori ai succesului pentru a maximiza profitabilitatea investițiilor, ROCA X ține cont și de potențialul de creștere, alăturând la criteriile standard o viziune financiară curajoasă.
Într-un peisaj european și local unde nevoia de finanțare este în creștere, ROCA X alege să activeze în principal în primele etape de finanțare (de tip Seed și Series A funding), aceasta fiind zona cea mai puțin acoperită de opțiuni de investire. De aceea, pe lângă capitalul plasat inițial de ROCA X, companiile din portofoliu vor necesita și runde ulterioare de finanțare, care să le asigure creșterea accelerată dorită. Fiind un partener implicat, ROCA X își dorește să fie parte a procesului de creștere al acestor start-up-uri.
Acționarii fondatori ai ROCA X sunt persoane fizice si juridice exclusiv de origine română, aflate în proporție majoritară la prima investiție în domeniul tehnologic, care au înțeles că viitorul în business este indubitabil legat de evoluția tehnologiei. Ei au pus laolaltă pentru începutul acestui demers 2,7 milioane de Euro.