REZULTATE BACALAUREAT 2014 Timiș: Promovabilitate de 22,13% la sesiunea de toamnă
Puțin peste 22 la sută dintre candidații din județul Timiș la sesiunea de toamnă a bacalaureatului au promovat examenul, conform rezultatelor anunțate de Inspectoratul Școlar Județean, în timp ce la cinci licee din județ niciun candidat nu a obținut medie de trecere.
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Timiș, la examenul de bacalaureat, sesiunea de toamnă, promovabilitatea înaintea contestațiilor este de 22,13 la sută.
Conform sursei citate, în județ sunt și cinci licee unde niciun candidat nu a obținut medie de trecere, precum și 12 licee unde a fost declarat admis câte un singur candidat.
De asemenea, în județul Timiș niciun candidat nu a obținut media 10.00 la acest examen.
În județul Timiș, la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat s-au înscris 1.813 candidați, dintre care 1.435 au fost prezenți, iar patru au fost eliminați, fiind prinși în sala de examen cu telefonul mobil asupra lor, Un număr de 1.110 candidați au fost respinși.
În anul 2013, promovabilitatea la examenul de bacalaureat, sesiunea august-septembrie, a fost de 28 la sută în județul Timiș.
La nivel național, 22,27 la sută dintre absolvenții de clasa a XII-a au promovat sesiunea a doua a examenului de bacalaureat, înainte de contestații, a anunțat Ministerul Educației Naționale. Contestațiile vor fi soluționate între 2 și 3 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 4 septembrie.