Rezervele valutare ale BNR au scăzut în noiembrie, după o plată către FMI
Rezervele valutare ale BNR au scăzut în noiembrie la 31,16 miliarde euro, de la 31,77 miliarde euro la 31 octombrie, după o plată de 726,7 milioane euro către FMI.
În noiembrie au avut loc intrări de 3,29 miliarde euro, reprezentând alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor Publice, modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, venituri din administrarea rezervelor internaționale și altele, se arată într-un comunicat al BNR.
Ieșirile au totalizat 3,9 miliarde euro, reprezentând printre altele modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit și plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută, inclusiv a doua rambursare de capital și dobândă, la 6 noiembrie, în sumă de 726,72 milioane echivalent euro din împrumutul de la Fondul Monetar Internațional.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro