Revoluție în transparentizarea salariilor. După 10 iunie 2019 toate salariile șefilor de companii listate vor deveni publice
Companiile listate din România vor fi nevoite să își revizuiască întregul proces privind remunerarea conducătorilor, pentru a se asigura că respectă cerințele unei directive europene ce ar fi trebuit transpuse de la 10 iunie 2019, a observat Elena Doagă, Tax…
Companiile listate din România vor fi nevoite să își revizuiască întregul proces privind remunerarea conducătorilor, pentru a se asigura că respectă cerințele unei directive europene ce ar fi trebuit transpuse de la 10 iunie 2019, a observat Elena Doagă, Tax Manager în cadrul departamentului de taxe, persoane fizice, din KPMG, în cea mai recentă ediție a emisiunii ZF Esențial în business, realizată de ZF în parteneriat cu KPMG în România.
Directiva 828/2017 vizează mai multe arii, inclusiv remunerația conducătorilor, prin „conducător” înțelegând orice membru al consiliului de administrație, al consiliului de supraveghere, precum și al directoratului, inclusiv directorul general sau directorul general adjunct.
Această directivă face parte dintr-o inițiativă mai amplă a Comisiei Europene privind guvernanța corporativă a companiilor din Uniunea Europeană. Scopul acesteia este de a asigura un cadru legislativ consolidat, uniformizat la nivelul Uniunii, care să conducă la o creștere pe termen lung a sustenabilității companiilor europene, prin doua mecanisme: o implicare mai activă a acționarilor și creșterea gradului de transparență privind procesele decizionale la nivelul companiilor, potrivit explicațiilor oferite de Elena Doagă.