Revoluție în administrația publică locală. Dispare unul dintre lucrurile care ne OBLIGĂ sa stăm la COZI INTERMINABILE la instituțiile statului
Camera Deputaților a votat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind eliminarea ștampilei din administrația publică. Inițiativa prevede că instituțiile administrației publice nu vor mai fi obligate să utilizeze ștampila în relația cu cetățenii sau cu alte…
„Marele merit al noii legi este că ea creează premisele digitalizării și simplificării birocrației. Practic, nicio primărie și niciun minister nu vor mai putea să refuze trimiterea și primirea documentelor în format digital, cu semnătură electronică. Asta înseamnă că oamenii nu vor mai fi purtați pe drumuri ca să plimbe hârtii între instituții. Înseamnă că nu vor mai sta la coadă la ghișeu, ci vor putea trimite și primi documente pe email, înseamnă că interacțiunea cu administrația va fi mai simplă și mai eficientă. Evident, lucrurile nu se vor întâmpla de pe o zi pe alta(..)Am eliminat practic ultima reminiscență a birocrației de tip medieval ce se practică încă în România”, a declarat senatorul USR Cristian Ghica.
USR susține că legea adoptată este printre puținele proiecte ale Opoziției adoptate îna cest mandat.
“Legea privind eliminarea obligativității ștampilei în instituțiile publice este printre foarte puținele proiecte care au fost inițiate de Opoziție în acest mandat și care au trecut de votul final al Parlamentului. Printre acestea sunt Legea privind interzicerea hărțuirii și cea privind înființarea Registrului agresorilor sexuali, precum și legea privind expertizarea seismică a unităților de învățământ. La toate trei, Cristian Ghica a fost inițiator sau co-inițiator”, arată partidul condus de Dan Barna, după adoptarea proiectului de lege, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro