Home Actualitate Revelionul Generației Z: între petreceri...
Actualitate

Revelionul Generației Z: între petreceri în sufragerie, vacanțe în orașe europene și cabane la munte. Francesca, 26 de ani: „Ne organizăm, fiecare aduce ceva de mâncare și poate facem și un grătar”

Se apropie 2026, iar planurile de Revelion sunt împărțite pe diverse alternative de a petrecere trecerea în noul an. Pentru tinerii Gen Z, Revelionul nu mai e doar despre artificii și ținute elegante pentru un eveniment organizat la restaurant. Este…

Revelionul Generației Z: între petreceri în sufragerie, vacanțe în orașe europene și cabane la munte. Francesca, 26 de ani: „Ne organizăm, fiecare aduce ceva de mâncare și poate facem și un grătar”
Revelionul Generației Z: între petreceri în sufragerie, vacanțe în orașe europene și cabane la munte. Francesca, 26 de ani: „Ne organizăm, fiecare aduce ceva de mâncare și poate facem și un grătar” · Foto: Business Magazin

Se apropie 2026, iar planurile de Revelion sunt împărțite pe diverse alternative de a petrecere trecerea în noul an. Pentru tinerii Gen Z, Revelionul nu mai e doar despre artificii și ținute elegante pentru un eveniment organizat la restaurant. Este despre experiențe, și, mai ales, despre a face ceva care chiar contează pentru ei alături de persoanele dragi.

Fie că unii tineri aleg să petreacă într-un club aglomerat, într-o cabană la munte alături de câțiva prieteni, într-un city break în străinătate sau în sufrageria proprie înghesuiți cu alți zece oameni, tinerii își reinventează modul de a întâmpina noul an.

Într-un sondaj realizat de ZF, în această lună, pe un eșantion de aproximativ 1.000 de tineri care aparțin generației Z, rezultatele ne arată că peste 70% dintre respondenți preferă un Revelion de apartament, cât mai intim, iar cei mai puțini respondenți aleg vacanțele exotice, mai exact 6%.

Francesca, tânără în vârstă de 26 de ani, preferă o petrecere restrânsă alături de câțiva prieteni apropiați chiar în apartamentul ei din București sau acasă la alți prieteni de-ai săi. „Fac Revelionul acasă la o prietenă. E o tradiție să îl facem împreună, indiferent unde, dar de cele mai multe ori am sărbătorit în București, acasă la mine, la ea sau la alți prieteni. Ne organizăm, fiecare aduce ceva de mâncare și poate facem și un grătar. În general strângem până în 100 de lei de persoana pentru cumpărături de mâncare și băutură”.

Prețurile ridicate și nejustificate reprezintă un impediment pentru cei mai mulți tineri, atunci când vine vorba de veșnica întrebare „Unde facem revelionul?”. Tinerii se orientează spre alternative de buget în care se pot simți bine.

„Nu plec niciodată de Revelion, nici în România, nici în alte țări pentru că mi se pare totul foarte scump, dar doar pentru că e fix în perioada asta. Prefer să plec după, când prețurile se mai tempereaza, iar noaptea dintre ani o petrec întotdeauna acasă cu prietenii”, mărturisește Teo, tânără în vârstă de 24 de ani.

Totuși, există și tineri care și-au păstrat bani deoparte pentru o vacanță organizată din timp în străinătate, în orașe europene, pentru o atmosferă diferită și sentimentul că anul începe diferit.

„Anul acesta petrec Revelionul alături de prietenul meu și încă doi prieteni de-ai noștri în Varșovia. De când suntem împreună ne-am făcut o mini tradiție să mergem într-o vacanță de revelion, lucru pe care îl aștept cu nerăbdare în fiecare an. Alegem țări din Europa unde nu am mai fost. Am ales locatia total random, văzând un videoclip cu Varșovia în perioada Crăciunului, mai apoi am stabilit data din care suntem cu toții disponibili și am luat biletele, totul în decurs a câteva zile. Ulterior am căutat o cazare cochetă aproape de centru unde vom sta 5 nopti”, spune Raisa, tânără în vârstă de 22 de ani.

Alți tineri aleg cabană la munte cu prietenii, jocuri de societate, vin fiert și povești unde e și zăpadă. Deși cabanele trebuie rezervate foarte din timp, merită tot efortul pentru persoanele  care preferă liniștea, natura și să fie departe de agitație.

„Deși e foarte greu până ne organizăm un grup mai mare, rezervăm mai mulți o cabană încă din septembrie, de vreo trei ani facem în același loc la o cabană pe lângă Cluj. Simt că atmosfera e mult mai frumoasă atunci când faci undeva să vezi că în jurul tău oriunde te uiți e și munte, verdeață și cu puțin noroc, ninsoare. Avem un buget comun și fiecare plătește în mod egal”, spune Mihai, tânăr în vârstă de 23 de ani.

Revelionul nu are o regulă fixă. Poate fi zgomotos sau liniștit, planificat sau spontan, esențial este să fie organizat așa cum își doresc, să fie de buget și cu persoane alături de care se pot distra, indiferent de ținute.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună