Retailerul de mobilă JYSK deschide magazin în Carei, Satu Mare, și ajunge la 80 de unități în România
JYSK România, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă, decorațiuni și textile, cu afaceri de peste 100 mil. euro în România, va deschide joi, 14 noiembrie, un nou magazin, în municipiul Carei, județul Satu Mare, ajungând astfel la 80…
JYSK România, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă, decorațiuni și textile, cu afaceri de peste 100 mil. euro în România, va deschide joi, 14 noiembrie, un nou magazin, în municipiul Carei, județul Satu Mare, ajungând astfel la 80 de unități pe piața locală. JYSK Carei are o suprafață totală de 1.200 mp.
’’Joi, 14 noiembrie, este o zi importantă pentru noi: este prima zi a campaniei de Black Friday, care se va desfășura în magazinele din toată țara, și totodată ziua în care ajungem la frumoasa cifră de 80 de magazine în România’’, a declarat Iraida Paiuc, Marketing Manager JYSK România.
JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent 79 de magazine, în orașe precum București, Arad, Baia Mare, Craiova, Târgoviște, Constanța, Cluj-Napoca, Deva, Galați, Râmnicu Sărat, Onești, Sfântu Gheorghe, Oradea, Pitești, Mediaș, Satu Mare, Vaslui, Suceava, Vălenii de Munte, Târgu-Mureș, Timișoara, Alexandria, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Târgu Jiu, Bacău, Botoșani, Focșani, Medgidia, Giurgiu, Piatra Neamț, Roman, Curtea de Argeș, Bistrița, Hunedoara, Balș și Zalău.
JYSK este unul dintre cei mai importantți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa, cu afaceri anuale de peste 4 miliarde de euro. Grupul desfășoară operațiuni în 52 de țări și numără un total peste 23.000 de angajați și peste 2.800 de magazine. Compania a fost fondată de danezul Lars Larsen, primul magazin fiind inaugurat pe data de 2 aprilie 1979 în orașul Aarhus, al doilea cel mai mare din Danemarca. Cinci ani mai târziu, compania s-a extins dincolo de granițele țării odată cu deschiderea unui magazin în Germania. Miliardarul danez a murit anul acesta la vârsta de 71 de ani.
Citiți mai multe pe www.zf.ro.