Home Actualitate REPORTAJ: Zeci de mii de turiști și pele...
Actualitate

REPORTAJ: Zeci de mii de turiști și pelerini vizitează obiective din Hunedoara, dar nu au unde se caza

Zeci de mii de pelerini și turiști vizitează, la final de săptămână, Mănăstirea Prislop sau Castelul Corvinilor din județul Hunedoara, însă nu au unde să se cazeze peste noapte, unitățile hoteliere și pensiunile asigurând sub o mie de locuri, astfel că oamenii apelează și la casele localnicilor.

Zeci de mii de pelerini și turiști ajung în Hunedoara la fiecare final de săptămână, iar în minivacanța de 1 Mai numărul celor care au vizitat Mănăstirea Prislop și Castelul Corvinilor a ajuns la 100.000, însă cei care nu și-au făcut din timp rezervări nu au avut nicio șansă să rămână peste noapte, locurile de cazare fiind insuficiente, iar cele existente, ocupate cu mult timp înainte.

Hotelurile, pensiunile și chiar locuințele particulare ale sătenilor din localitățile situate pe o rază de 10 kilometri de Mănăstirea Prislop sunt pline, la sfârșit de săptămână și în zilele de sărbători, de credincioși veniți din toate colțurile țării. În afara pelerinilor ajunși la mormântul părintelui Arsenie Boca, în zonă sosesc mii de turiști pentru a vizita Castelul Corvinilor.

Numărul turiștilor care ajung la Castelul Corvinilor a crescut cu 40 la sută în ultimii doi ani, la sfârșitul anului trecut fiind înregistrate peste 240.000 de persoane plătitoare de bilet care au vizitat monumentul istoric medieval.

“Din câte ne dăm seama, numărul turiștilor din 2015 va fi mult mai mare. Noi am făcut un calcul pe primele patru luni ale acestui an și am ajuns la 40.000, față de 29.000 în perioada similară a anului trecut. Și sezonul abia începe. Vârful va fi în luna august, la fel ca în anii trecuți”, spune directorul Castelului Corvinilor, Costin Tinca.

El povestește că, atunci când sunt evenimente la monumentul istoric, abia reușește să găsescă locuri de cazare în Hunedoara pentru delegațiile oficiale și a avut chiar și solicitări de cazare la castel.

“Am avut Târgul European al Castelelor la Hunedoara și abia am reușit să găsim locuri de cazare pentru delegațiile care și-au anunțat participarea. Nu mai spun că am primit și două solicitări prin e-mail din Australia și Marea Britanie de la persoane care își doreau să se cazeze la castel. Noi nu avem cameră de cazare. Castelul Corvinilor e monument istoric care se vizitează pe timp de zi”, afirmă Costin Tinca.

Situația devine și mai complicată în cazul zecilor de mii de pelerini care vin, la fiecare sfârșit de săptămână, pentru a se ruga la mormântul lui Arsenie Boca, numărul acestora depășind 100.000 cu ocazia sărbătorilor religioase.

Hotelierii și proprietarii de pensiuni din Hunedoara și Țara Hațegului primesc mereu telefoane pentru rezervări, însă locurile de cazare sunt epuizate cu zile înainte.

Directorul general al celui mai mare hotel din municipiul Hunedoara, cu peste 100 de camere, Naszodi Geza, susține că pentru zilele de sărbătoare toate camerele sunt rezervate din timp de grupuri organizate de pelerini care vor să se roage la mormântul părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop.

“De regulă, la sfârșit de săptămână, mai ales când sunt sărbători religioase, toate locurile din Hotelul Rusca sunt rezervate de grupuri de pelerini. Pentru pelerinii care vin în grup costul camerei duble este de 80 de lei, adică achită 40 de lei de persoană, fără mic dejun inclus. Din câte știu, și acum toate cele 350 de locuri de cazare din Hunedoara, aflate în 12 unități, sunt ocupate încă de săptămâna trecută, mai ales că în această perioadă este sărbătoarea de Rusalii și Festivalul European al Filmului, care are loc la Castelul Corvinilor și la Casa de Cultură din Hunedoara”, explică directorul general al Hotelului Rusca.

Potrivit acestuia, unitatea de cazare are și ofertă specială pentru pelerinii care nu călătoresc în grupuri. Astfel, o noapte de cazare cu demipensiune, transport asigurat cu autocarul spre Mănăstirea Prislop pentru a doua zi costă 145 de lei pentru o persoană, în cameră dublă, și 165 de lei de persoană, în cameră single.

În absența locurilor de cazare în hoteluri sau pensiuni, pelerinii apelează la localnici, care le oferă camere la prețuri mai mici decât în unitățile hoteliere. Și locurile de cazare de acest tip aflate în apropierea Mănăstirii Prislop sunt rezervate pentru finalurile de săptămână cu mult timp înainte.

“Eu cazez oameni în casa mea. Am obținut autorizație și pun la dispoziția pelerinilor patru camere, cu câte 80 de lei camera pe noapte. Solicitările pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică sunt atât de multe, încât și dacă aș avea 50 de camere de cazare tot nu ar fi destule”, spune Silvia Stoica, o localnică de 74 de ani din satul Silvașu de Sus, cea mai apropiată localitate de Mănăstirea Prislop, situată la trei kilometri de lăcașul de cult.

Și alți săteni au cerut Primăriei Hațeg, pe al cărei teritoriu administrativ se află Mănăstirea Prislop, autorizații pentru cazarea turiștilor în camerele libere din case.

“Pensiunile din Țara Hațegului nu mai fac față în ultima perioadă pentru numărul mare de pelerini. Mulți credincioși sunt nevoiți să caute locuri de cazare la o distanță de 50-100 de kilometri, la Deva, la Petroșani sau în stațiunea montană Straja, din Valea Jiului. În Țara Hațegului sunt 55 de unități de cazare clasificate, din care 25 doar pe teritoriul administrativ al Primăriei Hațeg. Sunt câteva sute de locuri de cazare, care sunt prea puține în condițiile în care în minivacanța de 1 Mai am înțeles că au fost aproape 100.000 de pelerini la Mănăstirea Prislop”, spune purtătorul de cuvânt al Primăriei Hațeg, Anca Hălmagi.

Potrivit acesteia, în 2015, de când numărul de pelerini care ajung la sfârșit de săptămână la Mănăstirea Prislop s-a triplat, s-a observat și o creștere a solicitărilor pentru construirea de unități de cazare.

“În primele patru luni și jumătate din acest an, Primăria Hațeg a emis patru autorizații pentru construirea de spații de cazare în locuințe (camere de cazare în case țărănești – n.r.) și a emis cinci certificate de urbanism în vederea întocmirii de proiecte de construcție de locuri de cazare. O creștere mare față de anul 2014, când s-a emis o singură autorizație pentru o pensiune și două autorizații pentru spații de cazare în locuințe”, adaugă Anca Hălmagi.

În timp ce localnicii încearcă să investească în ridicarea de pensiuni pentru a oferi mai multe locuri de cazare pelerinilor, Consiliul Județean Hunedoara a lansat procedura de licitație pentru modernizarea drumului care duce la Mănăstirea Prislop.

“În situația nou-creată de afluxul sutelor de mii de turiști, care vin anual în județul Hunedoara pentru a vizita Mănăstirea Prislop, modernizarea drumului de acces este o prioritate pentru Consiliul Județean. Pe de o parte, este vorba de cartea de vizită a Hunedoarei, pe de altă parte, sunt importante siguranța și confortul locuitorilor zonei”, afirmă vicepreședintele CJ Hunedoara Dorin Gligor.

Modernizarea drumului se va face pe un tronson în lungime de 12,17 kilometri, situat între localitatea Silvașul de Jos și Mănăstirea Prislop. Firmele interesate de această lucrare pot depune ofertele de licitație până în 2 iunie, o zi mai târziu fiind programată anunțarea câștigătorului. După termenul legal de depunere a contestațiilor, autoritățile județene apreciază că lucrările vor putea începe în luna august a acestui an.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună