REPORTAJ: Guban, clădită de un om ce abia știa să scrie. Pantofi pentru Sophia Loren și Elena Ceaușescu
Fabrica de încălțăminte Guban Timișoara, care le-a încălțat atât pe Sophia Loren, cât și pe Elena Ceaușescu, iar mai nou pe Norica Nicolai sau Adelina Pestrițu, exportă pantofi în Europa de vest, la peste 70 de ani de la înființare. La Revoluție avea 3.000 de angajați, iar acum are mai puțin de 100.
Guban – creația unui om care abia știa să scrie și să citească
Povestea fabricii Guban este, de fapt, povestea fondatorului acesteia, Blaziu Guban, care a înregistrat, de altfel, brandul Guban, ce cuprindea crema de ghete și producția de încălțăminte atât pentru femei, cât și pentru bărbați.
Blaziu Guban a crescut într-o familie de părinți adoptivi, la Oradea. A făcut cinci clase și abia știa să scrie și să citească. În tinerețe a lucrat ca îngrijitor de porci, iar în timpul primului război mondial s-a angajat la o fabrică de ghete din Oradea, unde a fost fascinat de combinarea substanțelor de acolo.
În anul 1932, directorul fabricii Filt din Timișoara a mers în vizită la prietenul său care conducea fabrica de la Oradea la care se angajase și Blaziu Guban. El căuta un chimist bun și l-a angajat pe Guban la Timișoara. Acolo, în bucătăria locuinței sale, Guban a creat o cremă de ghete pe care o punea în cutii metalice refolosite.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro