Renault lansează în România noul Talisman, cu preț de pornire de 21.800 euro
Renault Talisman începe să fie comercializat în Romania din 19 februarie. Autoturismul are cea mai avansată tehnologie Renault, fiind singurul model din clasa sa ce combină sistemul 4Control cu amortizoarele reglabile electronic.
Renault Talisman este disponibil cu trei niveluri de echipare – Life, Zen si Intens, iar prețul de pornire este de 21.800 euro (cu TVA).
Portbagajul berlinei este are un volum de 608 dm3, scaunele din față sunt încălzite și au funcția de masaj si ventilație. Renault Talisman propune tableta multimedia conectată Renault R-Link 2 de 7 inch (format landscape) sau de 8,7 inch (format portrait). R-Link 2 controlează pe lângă funcțiile clasice de navigație, audio și climatizare și pe cele de asistență la condus. Secvențele de întâmpinare sunt acum configurabile, permițând alegerea celor mai utilizate funcții și personalizarea interfeței.
Renault Talisman este echipat cu un sistem de sonorizare Surround BOSE (cu douăsprezece boxe) conceput pentru acest model. Tehnologia Centerpoint convertește semnalul surselor stereo în semnal multicanal pentru a oferi un sunet Surround, în timp ce procesarea digitală a semnalului Bose integrează caracteristicile acustice ale Talisman pentru egalizarea potrivită.
Primul nivel de echipare, LIFE, oferă în standard echipamente ca: faruri de zi cu tehnologie LED, cruise control, frâna de parcare asistată, sistem de asistență la pornirea din rampă, senzori de ploaie și de lumină, tablou de bord digital TFT 7’’, oglinzi retrovizoare reglabile electric și degivrante, climatizare automată bi-zona cu senzor de toxicitate, Stop&Start.
Nivelul de echipare ZEN propune ca echipamente standard în plus față de prima versiune: Tehnologia Multi-Sense, scaun pentru șofer reglabil manual pe înălțime cu reglaj electric lombar și funcție de masaj, scaun pentru pasagerul din față reglabil manual pe înălțime și lombar. Pentru mai mult confort, clientul beneficiază de senzori de parcare față/ spate, geamuri electrice față și spate cu impuls, volan și schimbător de viteze îmbrăcate în piele, Renault R-Link 2, sistem multimedia conectat cu ecran tactil de 7”și jante de aliaj Bayadère de 17”.
Versiunea de echipare INTENS are: faruri full LED Puer Vision cu funcție cornering light și stopuri spate tip LED cu efect 3D, senzor de avertizare pentru unghiul mort, sistem de închidere și demaraj “mâini libere” tip “Full Magic”, lumina de întâmpinare sub oglinzile exterioare, scaun pentru șofer reglabil electric, cu funcție de memorare și reglaj electric lombar, funcție de masaj și ventilație, scaun pentru pasagerul din față reglabil electric, cu reglaj electric lombar, funcție de masaj și ventilație, scaune față și volan cu funcție de încălzire, sistem multimedia conectat cu ecran tactil de 8,7”, ambiantă de lumini interioare și jante de aliaj Duetto de 18”.
Noul Renault Talisman propune următoarele motorizări:
Energy 1.5 dCi 110, asociat cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte
Energy 1.6 dCi 130, combinat cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte
Energy 1.6 dCi 160 EDC asociat cu transmisia automată cu dublu ambreiaj EDC cu 6 trepte
Energie TCe 200 EDC asociat cu transmisia automată cu dublu ambreiaj EDC cu 7 trepte