Renault Kwid, mașina care are în dotare o dronă zburătoare - GALERIE FOTO
Dacă mașinile zburătoare par încă o fantezie, grupul francez Renault a prezentat ce pare a fi primul pas spre realitatea din filmele SF: o mașină dotată cu o dronă.
Renaul Kwid, mașina concept lansată anul acesta la salonul auto de la Delhi, este dotată cu o dronă zburătoare care poate fi folosită pentru poze, filmări, scanarea drumului sau depistarea rutelor mai puțin aglomerate, relatează Foxnews.com.
Drona poate urma un parcurs prestabilit sau poate fi controlată printr-o tabletă amplasată pe bord. Mașina are la rândul ei o serie de caracteristici bizare, începând cu bancheta din față unde pot sta trei persoane, șoferul fiind plasat la mijloc. Motorizarea de bază este una de 1.2 litri, însă vor exista și variante cu motor electric.
Renault Kwid ar putea intra în producție peste doi ani, estimează reprezentanții companiei franceze.