Home Actualitate Remanierea a fost votată în CExN al PSD....
Actualitate

Remanierea a fost votată în CExN al PSD. Cum arată noul guvern Dăncilă 2.0

Comitetul Executiv Național al PSD a votat, luni, la Parlament, pentru schimbarea miniștrilor de la șase portofolii, au declarat pentru MEDIAFAX surse din partid.

Remanierea a fost votată în CExN al PSD. Cum arată noul guvern Dăncilă 2.0
Remanierea a fost votată în CExN al PSD. Cum arată noul guvern Dăncilă 2.0 · Foto: Business Magazin

Astfel, CExN a votat pentru numirea următorilor miniștri:

– Muncă: deputatul Marius Budăi în locul Liei Olguța Vasilescu,

– Economie: senatorul Niculae Bădălau în locul lui Dănuț Andrușcă,

– Transporturi: deputatul Lia Olguța Vasilescu în locul lui Lucian Șova,


– Apărare: senatorul Gabriel Leș, fost ministru al Apărării în Guvernul Grindeanu, în locul demisionarului Mihai Fifor,

– Cultură: senatorul Daniel Breaz în locul lui George Ivașcu.

Comitetul Executiv Național al PSD a votat, luni, la Parlament, pentru numirea în funcția de ministru al Dezvoltării Regionale a lui Harry-Ilan Laufer, fost membru în cabinetul Mihai Tudose, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din partid.

Laufer îl va înlocui, astfel, pe actualul titular de la Dezvoltare, Paul Stănescu.

Harry-Ilan Laufer a fost ministru pentru Mediul de Afaceri în Guvernul Mihai Tudose. Anterior, în cabinetul Sorin Grindeanu, Laufer a fost secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

Laufer este membru PSD Neamț din 2017.

Potrivit CV-ului, acesta vorbește nativ trei limbi: română, engleză și ebraică.

Ilan Laufer a fost „master scuba diver” și a atins „recordul național la înot liber”.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună