Relațiile Rusia-NATO au nevoie de mai multă transparență pentru a se evita o escaladare militară
Relațiile dintre Rusia și NATO trebuie să devină mai transparente pentru a se evita o escaladare militară, a declarat luni Wolfgang Ischinger, președintele Conferinței pe teme de securitate de la Munchen, care va avea loc la 6-8 februarie, citat de Sputnik, în pagina electronică.
“În ultimele săptămâni și luni am observat continuu întâlniri periculoase, în spațiul aerian sau pe apă, între avioane și nave militare ale Rusiei, pe de o parte, și cele ale națiunilor occidentale pe de altă parte. Este periculos, foarte periculos, ar putea cauza neînțelegeri sau calcule greșite și ar putea duce involuntar la o escaladare militară”, a declarat Ischinger.
Rusia și Occidentul trebuie să ajungă la un acord, cât mai repede posibil, care să stipuleze că avioanele și navele trebuie să păstreze o “distanță obligatorie” și să nu se apropie unele de altele, a precizat Ischinger, subliniind că “ambele părți trebuie să gândească urgent măsuri care să asigure transparența”.
“Ar trebui să fie un schimb de informații transparent în legătură cu cine și unde zboară. Avem nevoie de stabilitate și predictibilitate în Europa, nu avem nevoie de surprize, avem nevoie de încredere și transparență în sfera militară”, a reiterat el.
În noiembrie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat că NATO a ridicat de la sol de două ori mai multe avioane în 2014 din cauza creșterii activității aeriene a Rusiei în Europa.
Între timp, Ministerul rus al Apărării a declarat în mod repetat că toate zborurile forțelor aeriene ruse se desfășoară în strictă concordanță cu normele internaționale de folosire a spațiului aerian în apele internaționale și nu încalcă granițele altor state.