Regele Mihai îi RETRAGE primarului Sorin Oprescu calitatea de membru al Ordinului Coroana României
Regele Mihai a decis retragerea calității de membru al Ordinului Coroana României, în grad de Ofițer, primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, arestat pentru fapte de corupție, a anunțat, luni, Casa Regală
Potrivit unui comunicat al Casei Regale, Regele Mihai a decis, luni, retragerea calității de membru al Ordinului Coroana României, în grad de Ofițer, lui Sorin Mircea Oprescu.
Această decizie a fost luată în conformitate cu prevederile Statutului Ordinului Dinastic Coroana României din 30 decembrie 2011, se precizează în comunicat.
Sorin Oprescu a fost informat printr-o scrisoare din partea Cancelariei Decorațiilor Regale despre retragerea acestui ordin, mai arată Casa Regală.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reținut de procurorii DNA sâmbătă noapte, iar duminică noapte, cu puțin înainte de miezul nopții, magistrații Tribunalului București au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele edilului, care a fost dus în arestul Poliției Capitalei. Decizia nu este definitivă și a fost contestată de Sorin Oprescu la Curtea de Apel București.
Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, primarul general al Capitalei ar fi primit mită 25.000 de euro, sâmbătă seară, banii, provenind de la patru denunțători, fiind duși la locuința primarului de șeful unei instituții din Primărie.
Ulterior, 5.000 de euro din banii primiți mită de Sorin Oprescu au fost găsiți asupra sa, în trafic, iar o parte la locuința acestuia, din Ciolpani, potrivit anchetatorilor.
Procurorii arată că, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din București un sistem prin care firmele care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului.