Home Actualitate Referendumul inițiat de Klaus Iohannis ș...
Actualitate

Referendumul inițiat de Klaus Iohannis și OUG 14/2017, pe agenda Parlamentului de săptămâna viitoare

Ordonanța care abrogă modificarea codurilor penale și referendumul inițiat de președintele Klaus Iohannis vor fi pe agenda Parlamentului de săptămâna viitoare, în condițiile în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a făcut un apel pentru adoptarea în cel mai scurt timp a OUG 14/2017.

Președinții celor două Camere ale Legislativului au decis organizarea unei ședințe a Birourilor Permanente Reunite, luni, începând cu ora 12.00, pentru a convoca plenul reunit care supune votului avizul favorabil dat de comisiile juridice inițitivei președintelui Iohannis de a organiza un referendum privind continuarea luptei anticorupție.

Comisiile juridice au făcut recomandarea ca întrebarea care va fi pusă în cadrul referendumului să respecte Constituția, deciziile CCR și recomandarile Comisiei de la Veneția.

Președintele Comisiei juridice, deputatul PSD Eugen Nicolicea, a atras atenția pe parcursul dezbaterii asupra efectelor pe plan internațional ale referendumului, făcând trimitere la Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției de la New York transpusă în legislație de România.

La rândul său, senatorul PSD Șerban Nicolae a declarat să susține avizul favorabil, însă, în opinia sa nu este necesar referendumul propus de președintele Iohannis.

“Eu susțin ca proiectul de hotărâre pe care îl redactăm să fie de aviz favorabil, în sensul în care există întrunite condițiile de legalitate pentru organizarea referendumului. V-aș ruga, însă, pe cei care susțineți că este necesar, în opinia mea nu este necesar, să identificați și resursele financiare necesar și să apreciați dacă este bine să arătăm că în societatea românească este o confruntare între cei care vor continuarea luptei amicorupție și cei care nu. Mi-e greu să îi identific pe cei care nu vro continuarea luptei anticorupție în afară de cei care au fost condamnați (…)”, a declarat președintele Comisiei juridice din Senat, Șerban Nicolae.

Șerban Nicolae a susținut că nu ar face bine ca România să arate “opiniei publice mondiale” că cineva se împotivește corupției.

“(…) să prezentăm opinie publice mondiale ideea că ar putea în România ca cineva să se opună luptei anti-corupție pentru că o consultare presupune toate opțiunile posibile și cred că nu ne face bine. Nu am văzut nicio inițiativă legislativă care să diminueze lupta anticorupție sau care să o combată (…) nu vorbesc aici de speculații politice pe tema unei ordonanțe care nu a produs niciun efect juridic, ci vorbesc despre măsuri concrete”, a mai spus senatorul PSD Șerban Nicolae.

Senatorul PNL Alina Gorghiu a susținut că “ideea de cost invocată în Comisia juridică nu își are rostul”, afimând că a amesteca costurile cu o problemă care ține de democrația din România este “neserios”.

În replică, Șerban Nicolae a susținut că, în bugetul pentru anul 2017, nu au fost prevăzute costurile pentru organizarea referendumului propus de Klaus Iohannis, iar susținătorii inițiativei președintelui ar fi trebuit să facă acest demers.

“Am constatat ipocrizia celor care, susținând un asemenea gest politic al președintelui, nu s-au grăbit sumele necesare”, a spus Șerban Nicolae.

“Nu cred că va costa mai mult decât ne-a costat corupția și ne va costa în continuare”, a declarat deputatul PNL Cătălin Predoiu.

Un alt subiect care va fi dezbătut în Parlament, “în cel mai scurt timp”, potrivit liderului PSD, Liviu Dragnea, va fi aprobarea OUG 14/2017.

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea a făcut vineri un apel la membrii Legislativului pentru adoptarea “în cel mai scurt timp” a “legii de aprobare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 14/2017, prin care sunt abrogate modificările Codului Penal și Codului de Procedură Penală”.

“În calitate de președinte al Camerei Deputaților și de președinte al PSD, fac un apel către toți colegii din Parlament ca în cel mai scurt timp pe care ni-l permite procedura să adoptăm legea de aprobare a Ordonanței 14 privind abrogarea modificărilor Guvernului la cele două coduri. Înțeleg că toate partidele parlamentare își doresc acest lucru. Deci avem o cvasi-unanimitate în acest sens, ceea ce înseamnă că o respingere a OUG 14 este exclusă, iar prelungirea dezbaterilor pe acest subiect nu se justifică”, a declarat Dragnea, conform unui comunicat al Camerei .

Dragnea spune că “întrucât e vorba de o ordonanță de urgență, ea trebuie dezbătută în regim de urgență”, argumentând:”Așa spune Constituția României la art. 115, alin. 5. Ceea ce solicit eu este ca această procedură de urgență să fie parcursă în cel mai scurt timp permis de regulament, astfel încât Parlamentul să voteze pentru abrogarea Ordonanței 13 și să trimită rapid legea spre promulgare”.

La rândul său, vicepreședintele PSD Doina Pană a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Bistrița, că majoritatea PSD-ALDE va vota în Parlament pentru abrogarea Ordonanței 13 și pentru promovarea Ordonanței 14, chiar dacă “noi avem alte convingeri”.

Deputatul Doina Pană, vicepreședinte al PSD, a spus că suspiciunile că parlamentarii vor vota împotriva Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.14 prin care a fost abrogată Ordonanța 13 nu este întemeiată.

Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență nr. 14/2017 privind abrogarea Ordonanței de urgență nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală în 5 februarie. Actul normativ a fost publicat, în aceeași, zi în Monitorul Oficial, Partea I.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună