RECORD: 17 milioane de turiști, pe câmpurile de flori olandeze/ "Bucurați-vă de flori, respectați-ne mândria"
Biroul Olandez de Turism estimează un număr de peste 17 milioane de vizitatori ai țării, pe parcursul sărbătorilor pascale, un record din punct de vedere al turismului înregistrat în Olanda, informează Reuters.
Jos Vranken, directorul Biroului Olandez de Turism a declarat că se așteaptă ca turiștii să cheltuiască în jurul a 300 de milioane de euro – un avantaj pentru economia națională. Mulți dintre aceștia sunt atrași de muzeele țării și de alte oferte culturale, dar în luna aprilie, câmpurile de flori și expoziția de flori Keukenhof din orașul Haga vor lua locul altor atracții de pe listele cu obiective ale turiștilor.
Atât turiștii străini, cât și olandezii folosesc platforma „Flower Radar” – „Radar pentru flori” pentru a identifica, în timp real, câmpurile înflorite. Deși fotografiile postate pe rețele de socializare reprezintă publicitate gratuită pentru statul olandez, există și numeroase efecte negative ale acestora, „agricultorii semnalează o deteriorare din ce în ce mai profundă a terenurilor, cauzată de turiștii care le încalcă, în încercarea de a face fotografii”.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro