Realitatea sistemului de INTERVENȚIE. Jumătate din parcul auto este mai vechi de 30 de ani. Șeful IGSU: Sunt intervenții la care trimitem două autospeciale și sperăm să ajungă măcar una
Șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Daniel Dragne, a declarat, sâmbătă, că parcul auto SMURD este învechit, motiv pentru care, sunt situații în care se trimit două mijloace de intervenție, ca să ajungă măcar una, iar 100 de ambulanțe sunt scose din uz.
„Trebuie să asigurăm mijloace care să poată scădea timpul de intervenție, mijloace care nu au 30, 40 de ani vechime. Câteodată trimiți două ca să ajungă măcar una. 50% din parc are peste 30 de ani, și niciun comandant nu își permite să rateze o intervențe sau să nu ajungă acolo. Eu nu pot sa îi explic cetățeanului de ce nu a ajuns ambulanța acolo. Din măsuri de siguranță, comandanții preferă să trimită două autospeciale de intervenție, iar dacă una ar putea avea probleme, avem asigurată intervența cu cealaltă autospecială”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, organizată sâmbătă, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Șefii IGSU admit că au fost județe, cum ar fi Caraș-Severin sau Vaslui, care nu au avut disponibilă nicio ambulanță SMURD, pe parcursul unei zile, din cauza defecțiunilor tehnice. În astfel de situații, s-a apelat la ajutorul echipajelor SMURD din județele învechinate.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro