Reacții emoționante din WTA, după reușita istorică a Simonei. Marile adversare au uitat de rivalitate. Halep, mesaj special pentru Kvitova și Begu
Victoria Simonei Halep la Roland Garros a produs ecouri în lumea tenisului feminin. Rivalele constănțencei au avut doar cuvinte superbe pentru Halep. Simona le-a mulțumit special Irinei Begu și Petrei Kvitova, care i-au trimis mesaje de încurajare imediat după câștigarea finalei, scrie prosport.ro.
“În primul rând, aș vrea să le mulțumesc Petrei Kvitova și Irinei Begu, care mi-au trimis mesaje. Le-am citit, le-am răspuns. Au fost foarte drăguțe cu mine. Petra chiar mi-a trimis câteva mesaje anul trecut, după ce am pierdut aici, dar și după finala pierdută în Australia. Mi-a zis: ”O să vină și ziua ta. Continuă să muncești!”. E plăcut să vezi că jucătorii și jucătoarele se bucură pentru mine. Suntem ca o familie în circuit și e frumos să vezi când unul se bucură pentru celălalt. Numai lucruri pozitive. Iar faptul că am reușit să câștig poate că va inspira și alți români, poate alte generații de copii. Trebuie să vadă că e posibil să reușești, chiar dacă vii dintr-o țară mică precum România; trebuie să crezi și să muncești”, a spus Simona, la conferința de presă.
Iată și câteva dintre mesajele primite de Simona Halep de la celelalte jucătoare:
Viktoria Azarenka, fost lider mondial: “Felicitări Simonei Halep și echipei ei. Grozavă muncă!”
Elina Svitolina, jucătoarea văzută cu a doua șansă la titlul de la Roland Garros: “Multe felicitări, Simona Halep și Darren Cahill!”
Citiți toate mesajele pe prosport.ro