Actualitate
Reacția furioasă a Poloniei după ce Putin a rescris iar istoria. I-a acuzat pe polonezi de înțelegere cu Hitler și a spus că URSS a salvat vieți
Vladimir Putin a declanșat tensiuni diplomatice cu Polonia, după ce a afirmat că țara e responsabilă de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial. Președintele rus a declarat și că ocupația sovietică a salvat mai multe vieți, iar Guvernul polonez a replicat acuzându-l că reînvie „propaganda stalinistă”, relatează AFP.
Vineri, în timpul unei adunări a fostelor state sovietice, în Saint Petersburg, Putin a condamnat o rezoluție recentă a parlamentului European, care a dat vina pe Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939 – un tratat de non-agresiune între Germania nazistă și Uniunea Sovietică – pentru izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Președintele rus a subliniat că alte țări, precum Marea Britanie, Franța și Polonia, au semnat anterior acorduri cu Germania, în încercarea de a calma amenințarea nazistă, reatează Notes from Poland.
Poland, Romania and the Baltic states have jointly marked the 80th anniversary of the Molotov-Ribbentrop Pact with a call to honour ‘the victims of totalitarianism’ and ‘combat manipulation of historical facts trying to cleanse those ideologies of guilt’ https://t.co/bc5KmGpAOd
— Notes from Poland 🇵🇱 (@notesfrompoland) August 23, 2019
Putin a susținut că Acordul de la München din 1938 a fost de fapt „cel care a deschis calea lui Hitler către est și a declanșat începerea celui de-al Doilea Război Mondial”. El a amintit, de asemenea, negocierile poloneze cu Al treilea Reich, spunând că liderii care au condus aceste discuții „au expus națiunea poloneză mașinii de război germane”. Putin a mai declarat că, atunci când Uniunea Sovietică a ocupat jumătatea estică a Poloniei în septembrie 1939, la două săptămâni de la invazia germană, aceasta „a salvat viețile unui număr mare de localnici, în special evrei”, întrucât mai târziu populația urma să fie „exterminată de naziști”. El a mai susținut că ocupația a fost necesară, deoarece „guvernul polonez a pierdut controlul asupra țării”. Observațiile lui Putin au provocat sâmbătă un răspuns furios din partea autorităților poloneze. Ministerul de Externe și-a exprimat „îngrijorarea și neîncrederea” cu privire la „imaginea falsă a evenimentelor pe care le-a prezentat”, care reiese din „propagandă din vremea totalitarismului stalinist”, subminând eforturile pentru „căutarea adevărului și reconcilierea relațiilor polono-ruse”, relatează notesfrompoland.com. Institutul Amintirilor Naționale (IPN), un organism de stat responsabil pentru cercetarea crimelor naziste și comuniste împotriva națiunii poloneze, a publicat, de asemenea, o declarație, contestând încercările lui Putin de a „submina rolul Uniunii Sovietice în dezlănțuirea celui de-al Doilea Război Mondial”. IPN a menționat că Hitler și Stalin au căutat în mod constant să răstoarne ordinul european creat prin Tratatul de la Versailles și că al Doilea Război Mondial a început cu agresiunea Germaniei și a Uniunii Sovietice împotriva Poloniei în septembrie 1939, în baza unui protocol secret al Pactului Ribbentrop-Molotov. Autoritățile sovietice din Polonia ocupată au efectuat „arestări, deportări și ucideri” în masă, a menționat IPN, victimele fiind nu numai polonezi, ci și alte grupuri, inclusiv evrei. Masacrul de la Katyn din 1940, în care 22.000 de cetățeni polonezi au fost executați, a fost doar un exemplu, potrivit IPN. Duminică, purtătorul de cuvânt al ministerului de externe al Rusiei, Maria Zakharova, a răspuns spunând că de fapt, Polonia a „minat” relațiile cu Rusia de ani buni: a afișat „o retorică agresivă”, a impus sancțiuni împotriva Rusiei și a demolat monumentele celor care „au luptat împotriva fascismului”. Ultimele sale comentarii au făcut referire la politica actuală a guvernului polonez de a elimina monumentele din epoca sovietică a Armatei Roșii, care au fost ridicate atunci când Polonia era sub dominația comunistă. Proiectul a provocat proteste din partea autorităților ruse.
Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună