Se poate și mai rău. Țara (foarte) europeană care nu a avut Guvern 541 zile. Paradoxal, lipsa unui guvern nu a împiedicat economia să crească. Ce s-a întâmplat a fost un fenomen studiat intens de economiști și politologi

Pentru mulți europeni, ideea unei țări fără guvern timp de câteva luni pare un scenariu de criză. Belgia a demonstrat însă că lucrurile pot fi mai complicate și, în același timp, mai puțin dramatice decât par. Între iunie 2010 și decembrie 2011, una dintre cele mai prospere economii ale Europei a rămas fără un guvern cu puteri depline timp de 541 de zile, un record mondial pentru o democrație în timp de pace.

Criza a început după alegerile parlamentare din iunie 2010. Potrivit Reuters, rezultatul scrutinului a adâncit diferențele dintre Flandra, regiunea vorbitoare de neerlandeză, și Valonia, cea francofonă, iar negocierile pentru formarea unei coaliții s-au transformat într-un maraton politic. Niciun partid nu a reușit să obțină o majoritate, iar divergențele privind distribuirea puterii și reformele instituționale au blocat formarea unui executiv.

În tot acest timp, țara a fost administrată de guvernul interimar condus de Yves Leterme. Deși cabinetul avea atribuții limitate și nu putea iniția reforme majore, aparatul administrativ a continuat să funcționeze. Potrivit Guinness World Records, perioada de 541 de zile fără un guvern cu puteri depline a rămas până astăzi cea mai lungă înregistrată într-o democrație în timp de pace.

Recordul se referă la cea mai lungă perioadă necesară pentru formarea unui guvern după alegeri. Totuși, înaintea alegerilor din iunie 2010, guvernul Leterme II se prăbușise deja, iar demisia premierului Yves Leterme a fost acceptată de regele Albert al II-lea la 26 aprilie 2010. Din acel moment, Belgia a petrecut, în total, 589 de zile fără un guvern ales.

La acel moment, Europa traversa și criza datoriilor suverane. Reuters scria că investitorii urmăreau cu atenție situația Belgiei, având în vedere că țara avea deja un nivel ridicat al datoriei publice. Temerea era că paralizia politică ar putea transforma Belgia într-o nouă victimă a crizei europene.

Acest lucru nu s-a întâmplat.

În pofida blocajului politic, economia a continuat să funcționeze. Sistemul federal belgian, care acordă puteri importante regiunilor și comunităților locale, a permis continuarea multor politici publice fără intervenția directă a guvernului federal. Instituțiile statului, administrația și serviciile publice au funcționat aproape normal.

Ulterior, experiența Belgiei a devenit subiect de studiu pentru economiști și politologi. Un studiu publicat în revista academică Government and Opposition arăta că impactul economic al zilelor fara guvern a fost mult mai redus decât anticipau mulți observatori. Cercetătorii au concluzionat că instituțiile puternice și continuitatea administrativă au compensat lipsa unui executiv cu puteri depline.

Paradoxal, lipsa unui guvern nu a împiedicat economia belgiană să crească. PIB-ul a avansat cu aproximativ 1,8% în 2011, iar rata șomajului a rămas sub media europeană. Marile companii și-au continuat activitatea, iar Belgia și-a păstrat statutul de centru financiar și logistic important în Europa.

În decembrie 2011, după indelungi negocieri, a fost format guvernul condus de Elio Di Rupo, primul premier francofon al Belgiei după aproape patru decenii. Reuters relata atunci că acordul dintre cele șase partide care au format coaliția a pus capăt celei mai lungi crize politice din istoria modernă a Europei.

Experiența belgiană a devenit de atunci un argument invocat frecvent atunci când alte state europene traversează perioade de blocaj politic. Ea nu demonstrează că guvernele sunt inutile și nici că astfel de situații sunt lipsite de costuri. Arată însă că, în economiile dezvoltate, instituțiile, administrația și regulile deja stabilite pot asigura continuitatea funcționării unui stat chiar și atunci când politicienii nu reușesc să ajungă la un acord.

Iar Belgia continuă să fie un caz aparte. Potrivit Financial Times și Reuters, fragmentarea politică și diviziunile istorice dintre Flandra și Valonia fac ca negocierile pentru formarea coalițiilor să dureze frecvent luni întregi. Pentru belgieni, răbdarea politică pare să fi devenit aproape o tradiție națională.