Rata de absorbție curentă a fondurilor structurale și de coeziune a crescut cu 0,02% în luna aprilie
Rata de absorbție a fondurilor structurale și de coeziune a crescut cu 0,02% în aprilie față de martie, România atrăgând luna trecută 5 milioane de euro, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene.
Valoarea declarațiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeană este de 6,585 miliarde euro până la 25 aprilie, ceea ce reprezintă o absorbție curentă de 34,27% din alocarea UE, față de 34,25% în luna martie (6,580 de miliarde de euro).
În ceea ce privește plățile intermediare de la CE, nivelul a rămas același ca în luna precedentă: 33,85% (6,504 miliarde de euro).
Plățile interne către beneficiari se ridică la 37,91 miliarde de lei (8,55 miliarde de euro), față de 33,56 miliarde de lei în martie.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro