Raport privind starea justiției: În 2011, CEDO a pronunțat 68 de hotărâri în cauze privind România
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg a pronunțat, anul trecut, 68 de hotărâri în cauze privind România, în 58 constatându-se cel puțin o încălcare, de către autoritățile române, a drepturilor și libertăților consacrate de Convenția Europeană.
Potrivit datelor statistice publicate de CEDO la 31 decembrie 2011, România era al patrulea stat după numărul cauzelor aflate pe rolul Curții de la Strasbourg, însumând 8,1 la sută (12.300 de cauze) din totalul reclamațiilor înregistrate, primele trei locuri fiind ocupate de Rusia cu 26,6 la sută (40.250 de cauze), Turcia cu 10,5 la sută (15.950) și Italia cu 9,1 la sută (13.750 de cauze). Din totalul cauzelor pirvind România, în 2011, CEDO a pronunțat 68 de hotărâri, în 58 dintre ele constatându-se cel puțin o încălcare a drepturilor, prin trei hotărâri s-a statuat că nu există nicio încălcare, cinci dintre hotărâri au privit revizuirea unor decizii anterioare ale Curții de la Strasbourg, iar două au privind acordarea unor satisfacții echitabile, în cauze în care Înalta instanță a constatat anterior încălcări ale dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.