Raport: Mulți dintre jihadiștii olandezi care au plecat în Siria și Irak aveau probleme psihiatrice
Mai mult de jumătate dintre musulmanii olandezi care au plecat în Siria și Irak aveau probleme psihiatrice, iar unul din cinci avea probleme comportamentale serioase sau boli precum schizofrenie, potrivit datelor poliției, citate de site-ul DutchNews.nl.
Poliția a analizat dosarele a 140 de jihadiști olandezi și, potrivit postului de televiziune Nos, rezultatele contestă opinia conform căreia aceștia erau tineri inteligenți motivați de ideologie.
Olandezii care au plecat la jihad în Siria și Irak proveneau din familii destrămate, aveau un nivel redus de educație și au afișat probleme comportamentale în copilărie.
Unii dintre jihadiștii olandezi erau de asemenea persoane fără adăpost, cel puțin pentru o anumită perioadă de timp, potrivit cercetărilor poliției.
Aproximativ 25.000 de combatanți străini veniți din 100 de țări s-au alăturat grupărilor armate precum Stat Islamic sau Al-Qaida, potrivit unui raport al ONU.
Dintre aceștia, Interpol a identificat peste 4.000 de combatanți străini care s-au alăturat grupărilor jihadiste din zonele de conflict, în principal din Irak sau Siria.