Ramona Jurubiță, Country Managing Partner, KPMG România: Niciodată nu mă voi opri să învăț, aceasta este constanta vieții mele

Ramona Jurubița coordonează guvernanța și strategia firmei și reprezintă grupul de firme KPMG din România atât pe piața locală, cât și pe plan internațional. Este membră a ACCA (Association of Chartered Certified Accountants), a Camerei Consultanților Fiscali din România, CECCAR și a Asociației Naționale a Evaluatorilor din România (ANEVAR) și a urmat o serie de programe profesionale, oferite de organizații prestigioase precum London Business School și Harvard Business School. A terminat Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice București, precum și Facultatea de Drept, la Universitatea Româno-Americană. Ramona Jurubiță a fost unul dintre invitații emisiunii Viața ta e un business, difuzată de Aleph Business, unde a vorbit despre felul în care și-a construit cariera spre vârful uneia dintre cele mai mari companii de consultanță și audit fiscal de pe piața locală.

Este activă în eforturile de promovare a unui mediu economic și social puternic în România, în care afacerile să se dezvolte și persoanele fizice să își atingă potențialul. Este coordonatorul Coaliției pentru Dezvoltarea României, care reunește numeroase organizații de afaceri și care pledează pentru politici de promovare a creșterii durabile, și este, de asemenea, membru al Consiliului de Administrație al Consiliului Investitorilor Străini. Crezi că dacă nu ar fi căzut comunismul ai fi rămas în Piatra Neamț, de unde ești originară și unde părinții tăi au avut o carieră pe platforma chimică?

Probabil că dacă nu ar fi căzut comunismul, aș fi ajuns la facultate la Iași, aș fi făcut tot economie și, dacă nu aș fi fost pe platforma din Săvinești, probabil că aș fi lucrat ca economist în Iași.

Dar în anii ‘90, când ai venit la ASE, care a fost visul tău?

Îm 1995, când am venit la ASE, am venit datorită celei mai bune prietene ale mele din liceu, care voia să facă biologie la facultatea din București. Pentru părinți opțiunea cea mai facilă din punct de vedere logistic era Iașiul, dar eu am spus că vreau să vin în Capitală, alături de prietena mea, ceea ce am și făcut. A fost un efort foarte mare pentru părinții mei să mă susțină să ajung în București, dar cred că a fost impulsul cel mai fericit pe care puteam să îl urmez în acel moment.

Acum când ești parte din KPMG România, care face parte din grupul Big Four, al celor mai mari firme de consultanță din lume, la ce te gândești?

Este o constantă pe care o am și de când am intrat la facultate, și de când am dat primul interviu la KPMG, și de când am intrat aici, iar constanta aceasta este curiozitatea și învățatul continuu. Niciodată nu mă voi opri să învăț, să explorez noi teritorii, aceasta este constanta cu care mă bucur că am rămas. 

Ți-amintești cum a fost primul tău interviu, când ai intrat la KPMG și ce ai fost întrebată?

Da, îmi aduc aminte, au fost două interviuri, primul a fost la o societate din domeniul financiar bancar și al doilea a fost la KPMG. În domeniul financiar bancar, am fost întrebată dacă ar fi să aleg jobul ideal, care ar fi acesta, iar eu am răspuns că mi-aș dori să fiu inspector fiscal. De ce? Fiindcă doream să învăț și să mă asigur că fiecare contribuabil își plătește corect taxele. Am ajuns la KPMG, unde abordarea a fost complet diferită, în sensul în care a existat o deschidere foarte mare pentru explorarea carierei. La interviul propriu zis am spus ceea ce nu știu. Nu știam mai deloc engleză, fiscalitate făcusem în facultate, dar prea puțin și, culmea, postul pentru care aplicasem era de consultanță în fiscalitate, însă ceea ce m-a impresionat a fost abordarea. Abordarea a fost aceea că nu contează că nu știi foarte multe, important e să vrei să înveți pentru asta și în KPMG așa a și fost.

Ți-amintești primul salariu la KPMG?

Primul salariu la KPMG, în anii 1999-2000, a fost de 350 de dolari, brut. Și net, îmi rămânea cred că jumătate.

Ai stat în cămin în perioada facultății, în Agronomiei. Ce ai învățat acolo și ți-a folosit mai departe?

Ce am învățat acolo a fost să mă descurc în condiții mai puțin prietenoase. Am învățat să învăț când este zgomot, să mă concentrez, am învățat să mă și distrez. Primul an a fost unul în care m-am reașezat și mi-am dat seama că distracția și cartea trebuie îmbinate.  Faptul că părinții au făcut un efort foarte mare pentru ca eu să ajung la București m-a motivat suficient încât să iau bursă de merit ca să pot să mă descurc în București și ca să pot să îmbin și plăcerile vieții de student cu ceea ce aveam de făcut zi de zi.

Care a fost cea mai bună decizie a carierei pe care ai luat-o?

Cea mai bună decizie a carierei a fost aceea de a mă reîntoarce să lucrez pentru KPMG. După patru ani plecasem ca să lucrez în industrie, pentru că am vrut să văd practica, există această oportunitate pe care o avem. Eu am ales această plecare de trei ani în industrie care mi-a fost de foarte mare ajutor pentru că am învățat foarte multe lucruri practice. După trei ani, reîntoarcerea mea în KPMG a venit cu un alt mod de a privi lucrurile și cu o dorință de a schimba foarte multe lucruri pornind de la ceea ce am învățat în curtea clientului.

De ce nu ai devenit antreprenor?

Și ceea ce fac acum se numește o afacere antreprenorială pentru că ai foarte multe servicii noi pe care le lansezi, birouri pe care le deschizi sau poate le închizi, birouri pe care le integrezi, așadar cred că, din punctul de vedere al antreprenoriatului, mă simt foarte bine în rolul de acum; nu este un rol tipic de multinațională și o decizie greșită pe care ai putea să o iei legată de costuri sau de investiții se răsfrânge direct asupra afacerii și o simți foarte adânc în buzunar.

Ce oportunități ai ratat în carieră?

Cred că este foarte greu să spui ce oportunități ai ratat fiindcă întotdeauna există un cost de oportunitate și ai de ales între diverse oportunități; faci un calcul la momentul respectiv, iar ceea ce pierzi îți asumi.

Ai avut vreo ofertă de recrutare de la concurență sau de la alte companii de-a lungul carierei?

Da, am avut oferte de recrutare, întotdeauna am fost adepta discuțiilor, dar cumva, eu sunt foarte atașata de firma în care mi-am început cariera, mă identific foarte mult cu cultura companiei și cu ceea ce facem aici, astfel că nu mi-am pus niciodată problema, în mod real, de a schimba compania.

Dar în noua lume, în care se spune că după 6 ani este bine să schimbi poziția, faptul că tu ai stat atât de mult aici este un activ sau un pasiv?

Am stat patru ani, apoi trei ani în industrie, apoi am revenit în KPMG; eu cred că este un mare activ. Ce îmi place mie foarte mult în consultanță e că descoperi mereu noi provocări, noi linii de business, noi modele de business ale clienților; cred că nu ai cum să te plictisești. Cred că rolul de consultant mi se potrivește ca o mănușă, tocmai de aceea m-a și atras să mă întorc în KPMG.

Ce i-ai spune Ramonei care se află acum în cămin la Grozăvești, poate, și se întreabă încotro să se îndrepte?

I-aș spune să aleagă acel loc de muncă ce o încurajează să se dezvolte, care îi oferă instrumentele necesare să se dezvolte pe de o parte, iar pe de altă parte, i-aș spune că nimic nu se obține rapid. O carieră solidă implică foarte multă muncă. Dacă mi-aduc aminte cum, în primii ani de muncă, stăteam ore în șir fiindcă trebuia să găsesc o soluție legislativă la o problemă complicată pe care o aveam și nu-ți spunea nimeni – „E ora 5:30, ar trebui să pleci acasă”. Era pur și simplu dorința aceea de a desluși hățișurile legislative și de a găsi acea soluție care să fie practică și utilă. Dar, pentru asta, trebuie foarte mult exercițiu. Nu poți presupune că ai mers la un curs, ai învățat ABC-ul, ai învățat logica textului și apoi presupui că ai găsit soluția instantaneu, e nevoie de foarte multă muncă și exercițiu.

Faptul că ai ajuns Country Managing Partner a fost o întâmplare, un concurs de împrejurări sau ți-ai dorit acest lucru și ai acționat în consecință?

Nu a fost o dorință pe care să o urmez planificat, la fel cum toată cariera mea, în diverse poziții de leadership, nu a fost planificată dar, bineînțeles, să fii și omul potrivit, în locul potrivit, la momentul potrivit, este foarte important. Lucrul acesta nu se întâmplă dacă totuși nu ai o bază solidă care te califică pentru poziția respectivă. Aș spune că este vorba despre un cumul de lucruri.

Care a fost cea mai proastă decizie a carierei pe care ai luat-o?

Sunt multe decizii pe care le iei la nivel operațional, legate de oameni, de investiții; poate uneori vrei mai mult de la oameni decât se poate și da, cred că dacă mă uit retrospectiv, pot spune că aici este un punct la care reflectez destul de mult – cât de mult am cerut unor oameni care poate nu s-au ridicat acolo unde credeam eu că pot ajunge, dar tot retrospectiv, cred că nu aș schimba nimic. Eu cred foarte mult că putem să ne autodepășim cu fiecare zi care trece și asta este, până la urmă consultanța, iar tocmai de aceea este foarte frumoasă.

Tu ai făcut ASE-ul, apoi Facultatea de drept, apoi te-ai dus și la Harvard, care a fost intenția acestor alegeri, să ocupi o poziție de management?

Obiectivul meu a fost acela de a lărgi cunoașterea și de a mă uita la fenomene sau la spețe cu mai multe pălării. Bineînțeles, te uiți și cu o pălărie de consultant, și cu o pălărie de jurist, dar te uiți și cu o pălărie de business. Și atunci, deși poate întrebarea este de consultanță sau speța este de fiscalitate, tu dai practic un răspuns care este foarte adaptat speței respective.

Care a fost primul tău bonus pe care l-ai încasat?

Cred că a fost în primul an de KPMG, în jurul a o dată și jumătate salariul de atunci.

Și cel mai mare bonus?

Cel mai mare bonus pe care l-am avut a fost când eram senior și am avut cred cinci salarii la momentul respectiv ca bonus.

A fi managing partner într-o companie de consultanță, în care toți au orgolii, este un chin sau o bucurie?

Depinde cum privim lucrurile: poate fi și un chin, dar și un mare privilegiu, iar pentru mine este cea de-a doua variantă. Nu spune nimeni că este simplu – toți cei care lucrează în consultanță sau interacționează cu consultanți știu că este un domeniu în care fiecare dintre noi știe cel mai bine ce are de făcut, cum anume este mai bine să rezolve o problemă. Tocmai de aceea, egourile sunt foarte mari. Ceea ce am învățat a fost ca întotdeauna să fac un pas înapoi și să văd cum pot să pun aceste egouri în valoare, atât individual, cât și în echipă, dar făcând eu un pas înapoi.

Crezi că dacă ai fi intrat în bancă, ai fi ajuns președinte de bancă?

Este greu de spus, cred că se aplică același algoritm. Dacă ai o bază solidă profesională și ești la locul potrivit, la momentul potrivit, de ce nu?

Care este sfatul cel mai bun pe care tu l-ai primit și care ți-a folosit?

Sfatul a fost acela pe care l-am primit de la mentorul meu sau cel care mi-a pus Codul de Taxe în brațe, partenerul fiscal de la acea vreme, care mi-a spus că orice aș face, întotdeauna textul de lege, legea și aplicarea corectă a ei te va ghida pe linia corectă. Asta s-a tradus în neobosita aplicare corectă a legii, a standardelor etc., iar avându-le pe acestea ca schelet, asta te va ajuta să mergi mai departe.

Ce a contat pentru cel care te-a angajat la KPMG?

A contat foarte mult atitudinea și dorința de a învăța. La ce mă uit acum când facem recrutări? La același lucru – îmi place foarte mult să merg la panelurile de intervievare, pregătire, pe care le avem, îmi place să întreb motivații, îmi place foarte mult să întreb când văd o lucrare de diplomă în CV, în ce a constat aceasta sau despre orice lucru atipic pus în CV, care nu are nicio legătură cu experiența sau cu lipsa de experiență fiindcă, de foarte multe ori, studenții au o experiență limitată. Îmi place să pun întrebări de bază ca să testez modul în care gândesc oamenii.

De la ce nivel profesional contează mai mult oportunitatea care apare, norocul, decât pregătirea?

Cred că este un echilibru între acestea. Însă,  atunci când ești la începutul carierei, trebuie să te pregătești, să creezi acea bază solidă profesional și, bineînțeles, să fii deschis, să vrei să depășești cutiuța în care ești și să ieși din ea.

E adevărat că e puțin mai greu să ieși din propria zonă pe care o cunoști, dar așa vin oportunitățile, dacă sari din cunoscutul cu care ești foarte confortabil.

Ce defecte trebuie să ai ca să fii un lider bun?

Nu le-aș considera defecte, dar cred că trebuie să încerci să te pui tot timpul în locul celui din fața ta și cred că tot timpul într-o conversație în doi, fie că vorbim despre o conversație între doi angajați, fie vorbim de o conversație între client-prestator de servicii, nu este vorba despre tine, ci despre celălalt, iar dacă ai această abordare, cred că este imposibil să nu ajungi la o soluție echilibrată. Este foarte greu însă să crezi că nu e despre tine, e despre celălalt.

Ce au antreprenorii români?

Cred că antreprenorii români au acest apetit pentru risc foarte bine ancorat în realitate și cred că o doză de ambiție pe care ar trebui să o vedem cât mai mult propagată. Trebuie să îți dorești să fii jucător regional în Europa – nu e nimic rău în asta, trebuie să îți dorești să fii jucător global, de ce nu, nu contează că ești în România și că pare că oportunitățile sunt limitate. Cred că acest apetit față de risc, calculat în anumite limite, este foarte bun.

Ce lipsește din CV-ul tău?

Acum mă preocupă partea de neuroștiință și urmez niște cursuri; cred că lipsește faptul că sunt stutdentă în anul I la istorie pentru că vreau să învăț lucruri noi, pe care poate nu le-am învățat în liceu și, da, cred că lipsește faptul că am doi copii, care mă provoacă foarte mult, dar asta este o mare bucurie.

Dacă ar fi să o iei de la capăt, uitându-te la cum au evoluat lucrurile, ai face ceva diferit?

Nu și este un nu hotărât. Aș face lucrurile exact la fel pentru că sunt aceleași gânduri pe care le am tot timpul în mine: dorința necontenită de a învăța cât mai multe și să ies tot timpul din cunoscut și din zona caldă de cunoștințe. Chiar dacă spun că știu niște lucruri, mă uit la ceea ce nu știu și mă îndrept înspre acea direcție.

Te-ai gândit vreodată că va veni momentul în care vei pleca de la KPMG și ți-ai pus problema ce vei face după acel punct?

Mă gândesc la acest moment și sunt foarte multe lucruri pe care le pot face.

Dar când știi că trebuie să pleci dintr-o poziție, astfel încât să nu ajungi prizonier în acea poziție?

Nu cred că poți să ajungi prizonier într-o poziție – sunt reguli foarte clare, mandate bine delimitate, important este să ai rezultate în ceea ce faci, iar mai presus de rezultate, este important să ai o echipă foarte bine sudată, o echipă care te sprijină, iar atât timp cât aceste lucruri combinate există, atunci merită să rămâi în locul respectiv.

Ce carte pe care tu ai citit-o o recomanzi?

Cred că aș recomanda „Eseuri” de Michel Montagne, în care găsești sfaturi practice despre virtuți, despre cum anume să te comporți, este o carte despre natura umană, în care eu găsesc foarte multă inspirație.

Când nu te înțelegi cu cineva la job, care este motivul?

Trebuie să definim asta – poate însemna că privim lucrurile dintr-o perspectivă diferită – încerc să înțeleg de ce anume nu se întâmplă ceea ce avem ca obiective, să înțeleg dincolo de operațiunile de zi cu zi ce se întâmplă, poate este altceva acolo. Se leagă de ceea ce spuneam mai sus, nu e despre mine, este întotdeauna despre celălalt, despre capacitatea de a înțelege cu ce anume se confruntă omul din fața ta și cum anume îl poți ajuta. Nu este conflict care să aibă sens să îl propagi, ci există provocare pe care să o transformi în ceva bun.

De crezi că ai primit votul de încredere pentru acest rol?

Cred că acest lucru ține de faptul că, așa cum spuneam, atitudinea pe care o propag nu este despre mine, ci este despre noi și sunt puține ocaziile în care spun „Eu am făcut”. Spun „Noi am făcut”, pentru că dacă sunt unde sunt, înseamnă că este o întreagă echipă în spate.

Ce vrei să știi despre tine după încheierea activității la KPMG?

În fiecare zi îmi spun că „Eu sunt Ramona, un consultant fiscal, care a învățat și puțin drept, învață neuroștiință pentru că o ajută foarte mult în interacțiunea cu oamenii și în a înțelege noile generații și un om care învață istoria fiindcă întotdeauna istoria ne dă soluția la foarte multe dintre lucrurile care se întâmplă în prezent. Cam asta aș vrea să știu eu despre mine”.

Text: Ioana Matei; Interviu: Cristian  Hostiuc

Puteți vedea toate emisiunile pe: alephbusiness.ro/emisiune/viata-ta-e-un-business/