Ramona Jurubiță, Consiliul Investitorilor Străini: Atuurile României sunt poziția geografică și resursa umană pe care trebuie să o îmbunătățim și să o păstrăm în țară
România trebuie să profite de atuurile ei care sunt reprezentate de poziția geografică și de resursa umană pe care trebuie să facă tot posibilul să o îmbunătățească și să o păstreze în țară, a spus în cadrul conferinței de presă…
România trebuie să profite de atuurile ei care sunt reprezentate de poziția geografică și de resursa umană pe care trebuie să facă tot posibilul să o îmbunătățească și să o păstreze în țară, a spus în cadrul conferinței de presă „Cei mai mari jucători din economie” Ramona Jurubiță, președinte Consiliul Investitorilor Străini (FIC).
„Deși suntem a 17-a economie în Uniunea Europeană, ocupăm locul 7 în ceea ce privește suprafața și numărul de locuitori. Atuurile României sunt faptul că avem această poziție geostrategică importantă și avem capitalul uman de care trebuie să avem grijă să fie păstrat în țară, să îl îmbunătățim și să pariem pe atragerea și încurajarea valorii adăugate în economie”, a spus Ramona Jurubiță.
Ea a adăugat că România este un pariu pentru investitori, atât pentru cei străini cât și pentru cei autohtoni, iar industriile care au cel mai mare potențial de dezvoltare sunt industria de IT și în general industriile în care componenta de inovare există.